Sorin Grindeanu: Pachetul 3 de măsuri ar trebui să conțină pe lângă administrația locală și centrală și partea de relansare economică

Sursa: Inquam Photos / George Călin

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că este obligatoriu, din perspectiva social-democraţilor, ca pe pachetul 3, pachetul care se referă la administraţie locală, administraţie centrală, să existe şi partea de relansarea economică, el precizând că mâine vor transmite partenerilor de coaliţie aceste propuneri, relatează News.ro.

Sorin Grindeanu a declarat că în şedinţa conducerii PSD de luni s-a discutat despre Pachetul 3 de măsuri fiscale.

”Pachetul 3 ar trebui să conţină, din perspectiva noastră, administraţia locală, administraţie centrală şi, bineînţeles, ceea ce mâine vom transmite partenerilor de coaliţie, propunerile noastre pe relansarea economică (..) anunţat de noi de ceva vreme, public”, a arătat liderul interimar al PSD, după Biroul Politic Naţional.

”Este obligatoriu, din perspectiva noastră, ca pe pachetul 3, pachetul care se referă la administraţie locală, administraţie centrală, să avem şi partea de relansarea economică”, a precizat Grindeanu.

Grindeanu: Săptămâna trecută a trecut o Ordonanţă cu foarte multe lucruri citite pe bandă, vor trebui reparate, altfel vom ajunge la blocaje în administraţia locală / Lia Olguţa Vasilescu: Nu vom putea face deszăpezire, sunt şi alte aberaţii

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că săptămâna trecută a trecut prin Guvern o Ordonanţă cu foarte multe lucruri citite pe bandă, care trebuie reparate, altfel vom ajunge la blocaje în administraţia locală. Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a precizat că prin măsurile prevăzute în Ordonoanţă nu vor putea face deszăpezire, vor fi în imposibilitatea de a pregăti drumurile pentru iarnă, dar sunt şi alte aberaţii, precum interzicerea studiilor de fezabilitate şi expertizelor, riscul fiind să nu mai poată accesa fonduri europene.
”Din păcate, săptămâna trecută, pe repede înainte, a trecut o ordonanţă de guvern, Ordonanţa 52, dacă nu mă înşel, cu foarte multe lucruri citite pe bandă şi care vor trebui să fie reparate în cel mai scurt timp, fiindcă altfel vom ajunge la blocaje în administraţia locală”, a spus liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, după şedinţa BPN al PSD.
”Am solicitat ca ordonanţa care a trecut săptămâna trecută, 52/2025, cu foarte multe dintre articole citite pe bandă, să fie revizuită, pentru că în acest moment ar însemna efectiv blocarea primăriilor. Şi o să vă spun exact despre ce este vorba. Acolo se vorbeşte despre faptul că noi, până la sfârşitul anului, nu mai putem să facem reparaţii. Ori, am spus-o de nenumărate ori până acum şi văd că cei de la Ministerul de Finanţe nu înţeleg. Serviciile într-o primărie înseamnă serviciul de iluminat, serviciul de transport public local, serviciul de salubrizare, serviciul de ecarisaj şi aşa mai departe. Este cu totul altceva decât în administraţia publică centrală. Reparaţiile, la fel, la o primărie nu înseamnă ca într-un minister, că trebuie să-ţi repari uşa sau biroul sau maşina. Reparaţiile la o primărie înseamnă reparaţii de drumuri, înseamnă reparaţii de şcoli, de spitale şi aşa mai departe. Ori, în momentul în care s-a interzis efectiv să se facă reparaţii, prin această Ordonanţă de urgenţă, noi ajungem în imposibilitatea de a pregăti drumurile pentru iarnă. Nu numai în ceea ce priveşte, eu ştiu, pietruirea sau asfaltarea, dar inclusiv deszăpezirea, ceea ce va fi o tragedie, mai ales în zonele montane”, a explicat primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu.

Ea a arătat că, în al doilea rând, în această ordonanţă de urgenţă sunt interzise studiile de fezabilitate şi expertizele.

”Să nu uităm că intrăm pe POR ( Programul Operaţional Regional, nr) acum, că trebuie să cheltuim banii europeni, ori în condiţiile în care nu mai poţi să efectuezi studii de fezabilitate şi expertize, automat nu mai poţi să faci absorţie de fonduri europene”, a mai spus aceasta.

Lia Olguţa Vasilescu a subliniat că ”mai sunt şi alte aberaţii” în Ordonanţă.

”Vă dau un exemplu. Nu mai poţi să mai publici nimic, ca şi primărie, ori, prin Legea administraţiei publice locale, prin Codul Administrativ, eşti obligat în momentul în care faci o şedinţă de consiliu să o anunţi public, într-un ziar sau pe un post de televiziune, radio şi aşa mai departe. Ori s-a interzis. Asta înseamnă că nu mai putem să mai ţinem şedinţe de consiliu local, ceea ce efectiv este o aberaţie. Din această cauză, am solicitat şi miniştilor noştri să fie foarte atenţi la avizare, dar aici nu avem ce să le reproşăm, pentru că foarte multe dintre aceste lucruri au fost citite pe bandă, în şedinţa de guvern, şi iată ne-au adus în această situaţie”, a arătat Lia Olguţa Vasilescu.

Grindeanu, despre alegerile în Capitală: Noi am enunţat câteva condiţii, că ne dorim ori să avem un candidat comun, ori fiecare partid să aibă un candidat propriu / Vor fi scrise, dacă vom fi de acord, ca anexă la protocolul alianţei

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni, despre alegerile în Capitală, că PSD a enunţat câteva condiţii, că îşi doresc ori să fie un candidat comun, toate partidele din coaliţie, ori fiecare partid să aibă un candidat propriu, separat, arătând că aceste condiţii vor fi scrise, dacă vor fi de acord, ca anexă la protocolul alianţei.

”Noi nu ne-am schimbat punctul de vedere, alegerile la Bucureşti sunt despre oameni, nu despre un om, care va fi viitorul primar. Este vorba de decizii politice. Noi, politic, am decis să fim în această coaliţie. Noi, PSD-ul şi celelalte partide din coaliţie au decis acelaşi lucru, să formăm această alianţă de patru partide. Politic, noi am enunţat câteva condiţii, vorbind de o coaliţie politică, şi anume, că ne dorim ori să avem un candidat comun, toate partidele, ori fiecare partid, membru al acestei coaliţii, să aibă un candidat propriu, separat. Altfel, ne trezim într-o coaliţie politică, izolaţi faţă de ceilalţi, ceea ce ne duce într-o situaţie care ne-ar putea face să ne punem întrebări, ce mai căutăm în această coaliţie”, a declarat preşedintele interimar al PSD, după şedinţa conducerii PSD.

El a precizat că, dacă se întâmplă lucrurile pe aceste coordonate, nu au nicio problemă să organizeze alegeri.

”Mâine, sper, dacă dânsii continuă să susţină, să fie de acord cu condiţiile noastre, care sunt condiţii politice, evident. O să fie scrise, dacă vom fi de acord, ca o anexă la protocolul alianţei”, a explicat Grindeanu.

Întrebat ce va face dacă premierul va veni cu hotărâre de guvern stabilind data alegerilor fără acordul Partidului Social-Democrat, Grindeanu a răspuns: ”Înseamnă că există o dorinţă politică mai mare de a avea un om la Primăria generală decât această alianţă politică”.

”Noi am dat un vot în interior şi unul masiv, de intrare la guvernare, în această alianţă, cred că undeva spre 70%. De bună credinţă am intrat în această coliţie, nu să fim trataţi ca şi ruda săracă şi să fim puşi la colţ şi facem alianţe numai când vrem noi”.

”Eu am spus de o alianţă politică, dacă se doreşte a continua sau nu, şi o alianţă despre oameni, nu despre un om”, a mai spus Grindeanu. Întrebat dacă pare un şantaj politic?, liderul interimar al PSD a răspuns: ”Nu pare deloc”.

Sorin Grindeanu, despre Pachetul 3 de măsuri fiscale: Noi suntem de acord ca acesta să fie cam ultimul pachet. Asta este o cale excepţională / PSD-ul nu va juca niciodată la impuse

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni, despre Pachetul 3 de măsuri fiscale, că social-democraţii sunt de acord ca acesta să fie cam ultimul pachet, arătând că asta este o cale excepţională şi PSD-ul nu va juca niciodată la impuse ci va lua deciziile în interiorul partidului tot timpul, care să fie în concordanţă cu sau care vor ţine cont de cerinţa oamenilor, nu de ce spune cineva, că-i de la USR, de la PNL, de la Guvern.

Preşedintele interimar al PSD a fost întrebat într-o conferinţă de presă dacă este de acord cu câteva dintre măsurile anunţate de premierul Ilie Bolojan care ar urma să fie incluse în Pachetul 3, precum cumulul pensie salariu, reducerea pensionării anticipate şi şomajul.

”Noi suntem de acord ca acesta să fie cam ultimul pachet. V-am spus de la prima asumare în Parlament şi am spus public că asta este o cale excepţională. În mod normal, trebuie să intri în Parlament, să faci tot parcursul legislativ, dar putem înţelege aceste situaţii excepţionale”, a răspuns liderul interimar al PSD. Sorin Grindeanu a precizat că în pachetul 3 trebuie să se regăsească şi aceste lucruri care ţin, până la urmă, şi de o anumită justiţie socială.

”Obligatoriu, dacă vorbim de administraţie locală, trebuie să vorbim şi de administraţie centrală şi aici vorbim de reducerea cheltuielilor. (..) Asta trebuie să ne ghideze. Că unii vor alege într-o formă sau în alta, e treaba lor, la nivel local”, a subiniat Grindeanu.

Sorin Grindeanu a afirmat că ”PSD-ul nu va juca niciodată la impuse”.

”Puteţi să faceţi sau să se facă orice fel de presiuni, de anumite feluri, PSD-ul va lua deciziile în interiorul partidului tot timpul, care să fie în concordanţă cu sau care vor ţine cont de cerinţa oamenilor, nu de ce spune cineva, că-i de la USR, de la PNL, de la Guvern şi aşa mai departe. Astea sunt lucrurile care ne vor ghida, de acum încolo şi ne-au ghidat şi până acum, drept dovadă că suntem în continuare cel mai mare partid din Parlament”, a precizat el.

Sorin Grindeanu: În această toamnă vom organiza congresul, sigur. Ar fi bine să fie până în postul Crăciunului

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a decarat luni că în această toamnă vor organiza congresul partidului, sigur, el arătând că ar fi bine să aibă loc până la intrarea în postul Crăciunului.

Liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a fost întrebat după şedinţa conducerii PSD dacă Congresul PSD ar urma să fie organizat la final de octombrie, început de noiembrie sau în primăvară.

”În această toamnă, am spus. Am anunţat colegii că săptămâna viitoare vom face şi un Consiliu Politic Naţional, undeva la începutul săptămânii. Ştiţi că CPN-ul are, prin statut, atributul de a convoca un congres. Asta nu înseamnă că asta se va întâmpla săptămâna viitoare (..) dar în această toamnă vom organiza congresul, sigur”, a răspuns el.

”Ar fi bine să fie până a intra în postul Crăciunului”, a mai declarat Grindeanu.

Grindeanu, despre o demisie a premierului, în cazul unui eşec la CCR pe legile de reformă: Nu sunt adeptul acestor tipuri de abordări. Şi am văzut, în ultima vreme, că şi premierul a lăsat-o mai moale cu chestia asta

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni, întrebat ce părere are despre o demisie a premierului, în cazul unui eşec la CCR pe legile de reformă, că nu este adeptul acestor tipuri de abordări, adăugând că a văzut, în ultima vreme, că şi premierul a lăsat-o mai moale cu chestia asta.

Preşedintele interimar al PSD a declarat despre deciziile aşteptate la CCR, săptămâna aceasta, privind reforma statului, şi dacă premierul ar trebui să îşi dea demisia în cazul unui eşec, că răspunsul lui este: ”Nu”.

”Până la urmă e vorba de o politică publică pe care o face guvernul şi, dacă e să facem paralele, putem să spunem că ar trebui de fiecare dată, dacă pică vreo lege în Parlament care e susţinută de guvern, ar trebui să plece acasă. Nu sunt adeptul acestor tipuri de abordări. Şi am văzut, în ultima vreme, că şi premierul a lăsat-o mai moale cu chestia asta”, a răspuns preşedintele interimar al PSD.

Curtea Constituţională a amânat pentru data de 8 octombrie majoritatea deciziilor cu privire la legile din al doilea pachet de măsuri pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea, fiind respinsă obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind eficientizarea activităţii unor autorităţi administrative autonome.

Sorin Grindeanu: Ana Birchall nu mai e de mult membru PSD

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni, în contextul acuzaţiilor la adresa Anei Birchall, că aceasta nu mai e de mult membru PSD şi crede că ”nu e nici prima şi nu e nici ultima care îşi arată disponibilitatea să facă lucruri care….. ”.

”Ana Birchall nu mai e de mult membru PSD, aşa cum bine ştiţi. De mult, mult, aşa că n-am ce să comentez. Cred că nu e nici prima şi nu e nici ultima care îşi arată disponibilitatea să facă lucruri care….”, a declarat preşedintele interimar al PSD.

Un document depus în 11 septembrie la Departamentul american al Justiţiei de Roniel Aledo, care se prezintă ca fost contractor CIA şi consultant pentru fostul preşedinte american Barack Obama, arată că fostul consilier prezidenţial Ana Birchall l-ar fi contactat pe Aledo, oferindu-se să devină sursă/agent CIA în schimbul unei poziţii la nivel de ministru în România. Ana Birchall respinge aceste acuzaţii, susţinând că este vorba despre ”o minciună” construită pe ”un formular depus în SUA de o persoană privată”.

”Nu am cerut, nu am negociat şi nu am autorizat pe nimeni să mă „recruteze” sau să mă „promoveze” către vreo instituţie americană”, precizează Birchall, adăugând că a sesizat autorităţile competente din SUA pentru ”rectificarea acestor neadevăruri” şi a iniţiat demersurile legale în România împotriva celor care ”produc şi distribuie asemenea calomnii”.

Olguţa Vasilescu: Suntem de acord cu o reducere de 30% din numărul total de posturi din administrația locală