Soția prim-ministrului spaniol Pedro Sachez, Begona Gomez, a compărut miercuri din nou în fața unui judecător, într-un dosar în care este suspectată de deturnare de fonduri publice, transmite AFP, citată de Agerpres.
Begona Gomez, care a făcut apel pentru a evita această audiere, desfășurată cu ușile închise, nu a răspuns decât la ‘trei sau patru întrebări ale avocatului său timp de un minut și jumătate spre două minute’, a indicat o sursă judiciară prezentă la interogatoriu.
Judecătorul Juan Carlos Peinado, care a audiat-o, caută să afle dacă o funcționară angajată la serviciile prim-ministrului a lucrat pentru Gomez pe când aceasta conducea un program de masterat la Universitatea Complutense din Madrid.
Dacă această muncă a servit ‘activitățile private ale Begonei Gomez’, faptul ar putea ‘constitui o deturnare de fonduri publice în beneficiul unor interese private’, arată judecătorul în ordonanța sa.
Gomez a spus că i-a solicitat ‘în mod punctual’ acestei asistente, ce îi fusese repartizată dată fiind funcția soțului său, să ‘trimită un mesaj’, dar a insistat că asistenta nu a ajutat-o ‘niciodată’ în activitățile profesionale.
Potrivit lui Gomez, asistenta sa îi ținea agenda instituțională și îi cunoștea agenda personală pur și simplu pentru ca acestea două să nu se suprapună.
Audierea de miercuri este cea de-a patra a Begonei Gomez de către același judecător, care conduce și alte anchete ce o vizează în dosare distincte.
Din aprilie 2024, soția premierului Sanchez face obiectul unei anchete pentru corupție și trafic de influență. Ea este suspectată că s-a folosit de funcția soțului său pentru a obține finanțări, în principal de la omul de afaceri Juan Carlos Barrabes, pentru programul de masterat în management pe care l-a condus până în 2024.
Pedro Sanchez i-a acuzat pe anumiți judecători că ‘fac politică’ și ‘acuzații false’ în diferite dosare în care sunt implicați apropiați ai săi, în primul rând fratele său, vizat de o anchetă pentru deturnare de fonduri, trafic de influență și fraudă fiscală.
Și alți apropiați ai șefului guvernului se află în centrul unor dosare judiciare privind suspiciuni de mită.
Directorul general şi directorul comercial de la ELCEN Bucureşti, sub control judiciar














