Comisia Parlamentului European care se ocupă de chestiuni de apărare a fost ţinta pirateriei telefonice, potrivit unui e-mail intern. Parlamentul European le-a cerut miercuri membrilor subcomisiei de apărare (SEDE) să îşi verifice telefoanele pentru a depista eventuale programe spion, după ce a găsit urme de hacking pe două dispozitive, relatează POLITICO.
Membri şi personal din Subcomisia pentru Securitate şi Apărare (SEDE) a PE au avut telefoanele lor afectate de instrumente software de supraveghere intruzivă, a precizat instituţia într-un e-mail intern, potrivit News.ro.
Toţi eurodeputaţii din SEDE au fost sfătuiţi să îşi ducă telefoanele la serviciul IT al instituţiei pentru a fi verificate pentru spyware, potrivit e-mailului văzut de POLITICO.
Adjunctul purtătorul de cuvânt al Parlamentului, Delphine Colard, a declarat într-un comunicat că „urmele găsite în două dispozitive” au determinat trimiterea e-mailului prin care li se cere membrilor să îşi verifice telefoanele.
„În contextul geopolitic dat şi având în vedere natura dosarelor urmărite de subcomisia pentru securitate şi apărare, o atenţie specială este dedicată dispozitivelor membrilor acestei subcomisii şi personalului care sprijină activitatea acesteia”, se arată în comunicat.
Noile dezvăluiri urmează unor incidente anterioare cu alţi membri ai Parlamentului European care au fost ţinta unor programe spion. Experţii au dezvăluit în 2022 că telefoanele membrilor mişcării de independenţă catalană, printre care se numără şi politicieni europeni, au fost infectate cu programele spion Pegasus şi Candiru, două tipuri de instrumente de hacking. În acelaşi an, un europarlamentar grec şi lider al opoziţiei, Nikos Androulakis, s-a aflat pe o listă de personalităţi politice şi publice din ţara despre care s-a constatat că au fost vizate de Predator, un alt instrument spyware. Preşedintele Parlamentului, Roberta Metsola, s-a confruntat şi ea anterior cu o tentativă de piratare cu ajutorul unui program de tip spyware.
În 2022, membrii Parlamentului European au înfiinţat o comisie specială de anchetă pentru a investiga această problemă. Aceasta a investigat o serie de scandaluri în ţări precum Spania, Grecia, Ungaria şi Polonia şi a declarat că cel puţin patru guverne din UE au abuzat de instrumentele de hacking în scopuri politice.
Serviciul IT al Parlamentului a lansat în aprilie anul trecut un sistem de verificare a telefoanelor membrilor pentru spyware. Acesta a efectuat „sute de operaţiuni” de când a început programul, se arată în comunicat.