Spitalul din Ploiești, sufocat de pacienți. Medic: Cred că riscăm să ajungem ca în Italia

Foto: INQUAM/Attila Szabo

Spitalele din România încep să semene cu cele din Italia sau Spania, din urmă cu câteva luni, imaginile cu pacienți care nu mai au loc în saloane și așteaptă pe holuri ca să fie consultați de un personal medical epuizat regăsindu-se acum și în unitățile spitalicești de la noi.

Într-o astfel de situație se află Spitalul Județean din Ploiești, unde ambulanțele aduc pacienți fără oprire.

Județul Prahova este unul din județele focar. Sunt aproape 2.000 de oameni confirmați  cu COVID 19. Sunt zile în care Prahova are cele mai multe persoane infectate în 24 de ore, din toată țara. Spațiile alocate pentru acești pacienți nu mai sunt suficiente, relatează Digi24.

La Spitalul Județean din Ploiești ajung zilnic în Unitatea de Primiri Urgențe peste 200 de pacienți. Spitalul nu este unul COVID, dar are o zonă tampon pentru pacienții confirmați și cei suspecți. De ei au grijă două asistente, indiferent de cât de mulți sunt.

Seara, la ora 22.00, secția de suspecți COVID de la Spitalul Județean Ploiești este arhiplină. Sunt peste 50 de pacienți, deși sunt numai 18 locuri. Este motivul pentru care pacienții sunt ținuți pe holuri, pe aceste paturi sau pe scaune. Nu mai au loc în spitalele din Prahova, iar medicii încearcă să-i transfere la alte spitale din țară.

Până când medicii găsesc un loc liber într-un spital, pacienții fac eforturi mari să reziste. Se simt rău și li se vede suferința pe față. O văd și cadrele medicale, dar nu au ce face.

Chiar dacă nu mai sunt locuri ambulanțele vin în continuare cu pacienți care sunt suspecți că ar avea COVID 19. În momentul în care ajung însă aici rămân pe hol până când un alt pat se eliberează.

O pacientă așteaptă de 2 ore pe hol să fie dusă să facă dializă. Nu are cine să se ocupe de ea. Asistentele spun că sunt puține și prioritari sunt pacienții în stare foarte gravă.

Pe același hol așteaptă și o angajată a spitalului. Este infirmieră, iar la ieșirea din tură a aflat că rezultatul testului este pozitiv. Așteaptă să fie transferată la un spital suport COVID din județ, dar nu există paturi libere.

Deși pare greu de crezut, au fost momente în care pacienții au stat pe holuri chiar și două zile. De când numărul persoanelor infectate a crescut, laboratoarele de testare nu mai fac față, iar rezultatele ajung foarte târziu. Până află dacă sunt pozitivi sau negativi, oamenii trebuie să stea în izolatorul spitalului, iar dacă sunt infectați trebuie transferați la spitalele de specialitate. Pentru acest lucru intervine din nou așteptarea, pentru că de multe ori nu sunt locuri să îi primească.

Eu sunt de ieri la serviciu, am avut pacienți toată după-amiaza și în timpul nopții, pacienți Covid, dar și cu alte probleme. Lupt să pot să îi internez, rugăminți în stânga-dreapta, în urgență suntem obligați să îi primim, apoi pe noi pică greul să îi internăm în secții pe specialități”, a declarat Violetă Tănase, medic UPU Ploiești, pentru Digi24. „Cred că riscăm să ajungem ca în Italia, văd în rândul populației că iau lucrurile foarte în glumă”, a adăugat ea.

Deja este foarte greu, lucrăm câte două săptămâni la tură, conform graficului, 12 ore în combinezon. De dimineață la 7 până seară la 7. La 19 este infernal, când ieșim de aici, deja nu mai putem și psihic suntem foarte obosiți. Suntem doi asistenți, o infirmieră și un brancardier la 50 pacienți nu este ușor, dar ne străduim să facem față situației și sperăm că lumea să înțeleagă că ar trebui să se protejeze. Trebuie să rezistăm pentru orice, asta ne e treaba„, a spus Irina Șerban, asistent UPU.

În județul Prahova numărul persoanelor infectate cu SARS-COV 2 este în creștere, întrucât este și zonă turistică, iar măsurile de protecție nu sunt întotdeauna respectate.

1 COMENTARIU

  1. Problema sunt cetatenii idioti sau nesimtiti, nu atata turistii, cu toate ca si astia sunt de-o inconstienta strigatoare la cer! Am iesit seara sa-mi iau ceva de la benzinarie, opresc 2 masini si coboara vreo 5-6 tineri dobitoci, nici macar unul nu avea masca, astia sunt pericolul, se infecteaza si duc apoi acasa virusul parintilor, bunicilor si altor persoane sensibile, si aia e! Ploiestiul s-a umplut de prosti, doamne!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here