Stoltenberg avertizează: Spionajul prorus nu va împiedica susţinerea Ucrainei de către NATO

Sursa: Twitter

Scandalurile ”inacceptabile” de spionaj şi de complot proruse dezvăluite în Germania şi în Regatul Unit nu vor împiedică susţinerea NATO a Ucrainei, avertizează secretarul general la Alianţei Nord-Atlantice Jens Stoltenberg, relatează AFP, citată de News.ro.

”Asemenea acte sunt periculoase şi inacceptabile”, a denunţat vineri, la Berlin, într-o conferinţă de presă comună cu cancelarul Olaf Scholz secretarul general al NATO.

”Ele nu ne vor descuraja să susţinem Ucraina şi ne coordonăm strâns răspunsul la orice act împotriva aliaţilor NATO”, a dat asigurări Jens Stoltenberg.

Jens Stoltenberg şi Olaf Scholz au au pledat în favoarea livrării unor sisteme de tip Patriot suplimentare Ucrainei, scrie Deutschlandfunk.

Secretarul general al NATO a îndemnat, într-o întâlnire cu cancelarul german ca celelalte state membre NATO să urmeze exemplul Germaniei şi să susţină Kievul.

El a salutat ajutoare promise Ucrainei de către Statele Unite, Regatul Unit şi Olanda, care urmează să fie livrate ”rapid”.

Olaf Scholz a îndemnat statele membre ale Uniunii Europene (UE) să facă mai mult în vederea unei consolidări a apărării aeriene a Ucrainei.

El sublinia recent că Ucraina are nevoie de şapte sisteme de tip Patriot suplimentare pentru a se apăra de atacuri ruseşti, cerute de către preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Germania a promis să furnizeze unul dintre aceste sisteme.

Olaf Scholz şi Jens Stoltenberg au folosit această întâlnire pentru a pregăti summitul NATO aniversar de la Washington, prevăzut la jumătatea lui iulie, potrivit postului german de radio.

Stoltenberg: Ucraina încă mai poate învinge Rusia / Occidentul trebuie să-şi respecte promisiunile cu privire la trimiterea de ajutoare militare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here