<< Rușii vor participa la realegerea președintelui Vladimir Putin, cel mai longeviv dictator al țării de după Stalin. Într-un tărâm în care politicienii de opoziție sunt morți, în închisoare sau în exil, unde rosti adevărul în fața puterii este o infracțiune penală și în care un autocrat paranoic este fericit să-și omoare sute de mii de oameni și vecini pentru a-și afirma și menține puterea, alegerile par cu totul inutilăle; o șaradă ciudată sau un anacronism pitoresc >>, scrie The Economist.
<< Exercițiul electoral de trei zile, care va începe la 15 martie, nu este un scrutin așa cum îl înțeleg majoritatea oamenilor din lumea occidentală. Dacă Rusia ar fi fost o democrație, dl Putin ar fi părăsit puterea în 2008, când î-a expirat al doilea și ultimul mandat, din punct de vedere constituțional. Dar acolo unde războiul este pace, ignoranța este putere și libertatea este sclavie, esența acestor alegeri este absența opțiunii.
Fără o alternativă viabilă sau un control adecvat (singura organizație independentă de monitorizare a alegerilor din Rusia, Golos, a fost desemnată „agent străin” și co-fondatorul său este în închisoare), domnul Putin este sigur că va obține rezultatul pe care și-l dorește. Dar dincolo de inevitabilitatea rezultatului, care face ca ritualul votării lui Putin să fie redundant, scrutinul este de o importanță crucială pentru regimul său.
Liderii sovietici care au organizat și ei „alegeri” false, uneori cu un singur candidat pe buletinul de vot, se puteau încă baza pe moștenirea revoluției bolșevice și a victoriei în cel de-al doilea război mondial. Tirania lui Putin este atât mai personală, cât și mai puțin ideologică. Ea își derivă legitimitatea din utilizarea violenței și din aspectul atent întreținut de sprijin popular. Spectrele inamicilor externi — Occidentul și Ucraina — și cele interne (agenții străini) sunt invocate pentru a-l susține.
În esență, spune Greg Iudin, un filozof politic rus și cercetător la Universitatea Princeton, alegerile prezidențiale ale lui Putin sunt o formă de aclamație – o expresie publică rituală a aprobării față de oficialii imperiali, care datează de pe vremea Romei antice. (Moscova, trebuie amintit, s-a văzut cândva drept „a treia Roma”.) Rolul lor este, desigur, de a nu-l schimba pe cel aflat la putere, ci de a-i oferi o injecție de legitimitate unui dictator în vârstă. „Deciziile sunt deja luate de lider; rolul oamenilor este de a spune ‘da’ – de a aclama”, spune domnul Iudin.
De când Putin a venit la putere, în 2000, regimul său a cultivat pasivitatea, alungându-i pe oameni din politica activă și apelând la ei doar în scopul unor astfel de aclamații publice. Un astfel de ritual este descris în „Boris Godunov”, marea tragedie a lui Alexandr Pușkin. Godunov, un curtean de la sfârșitul secolului al XVI-lea, care a fost ales țar de o adunare de militari și clerici, este întâmpinat de oameni care sunt adunați în fața Kremlinului. Ei își arată în mod corespunzător aprobarea, în timp ce discută în privat zvonurile că Godunov l-ar fi ucis pe moștenitorul legitim la tron.
O persoană care a înțeles esența acestei aclamații rituale și care a încercat să o rupă și să revendice alegerile ca adevărate expresii politice a fost Alexei Navalnîi, liderul ucis al opoziției din Rusia. Deși știa că puterea, în Rusia, nu poate fi schimbată la urne, el a văzut alegerile ca pe o modalitate de a înregistra disidența. Apelul său din 2011 de a vota pentru orice alt partid decât Rusia Unită a lui Putin a mobilizat atât alegătorii, cât și observatorii, forțând Kremlinul să manipuleze votul parlamentar din acel an atât de flagrant încât a provocat cele mai mari proteste din istoria post-sovietică a Rusiei.
Deși a fost încarcerat într-una dintre cele mai dure colonii penale din Arctica, acuzat de extremism, organizația sa scoasă în afara legii și cu unii dintre aliații săi băgați în închisoare, el a continuat să-l provoace pe domnul Putin și să mobilizeze oamenii. În loc să le spună adepților săi să ignore simularea electorală a lui Putin, el i-a îndemnat să transforme alegerile într-un eveniment în care oamenii să-și poată manifesta implicarea, chiar dacă nu au propriul candidat. Cu două săptămâni înainte de moartea sa, el ceruse milioanelor de oameni să se prezinte la miezul zilei de 17 martie – ultima zi a perioadei de vot de trei zile – pentru a vota pe oricine în afară de domnul Putin, pentru a le strica buletinele de vot sau pur și simplu pentru a se strânge și a vorbi.
„Dacă se hotărăsc să mă omoare, înseamnă că suntem incredibil de puternici”, a spus Navalnîi cu puțin timp înainte de a se întoarce în Rusia, în 2021, și de a fi arestat. Dar chiar și în izolare dură, el a continuat, la înfățișările din instanță și în scrisori, să sprijine oamenii care credeau că versiunea lui despre Rusia ca națiune europeană modernă este încă posibilă.
Omorându-l pe Navalnîi cu o lună înainte de „alegerea sa”, dl Putin a vrut să demonstreze că nu există nicio alternativă la el însuși și la versiunea mai veche, imperialistă, a Rusiei. Incapabil să îi conteste la urne, Navalnîi continuă să o facă din mormânt. Înmormântarea sa de la 1 martie a devenit un act vizibil de sfidare.
În ciuda amenințărilor și intimidărilor, zeci de mii de oameni din Moscova și din întreaga țară s-au reunit pentru a-l plânge și a-i aduce un omagiu. Potrivit datelor de transport public din Moscova, între 1 martie — ziua înmormântării — și 3 martie au folosit stația de metrou cea mai apropiată de cimitir cu 27.000 de persoane mai mult decât de obicei. Mulți alții au venit pe jos sau cu mașina. Au stat ore întregi la coadă, ținând lumânări și fotografii cu Navalnîi, cântând psalmi și scandând „Navalnîi ”, „Nu războiului” și, cu un curaj remarcabil, „Putin este un criminal”.
I-au acoperit mormântul cu o movilă de flori. Tineri și bătrâni, bătrâni și săraci, nu și-au ascuns chipul de camerele de supraveghere și de polițiștii mascați. Coloana sonoră din „Terminator 2”, unul dintre filmele preferate ale lui Navalnîi, și „My Way” al lui Frank Sinatra, care au fost ascultate la înmormântarea sa, au devenit acum melodii de rezistență.
Cei care au participat la înmormântare au fost surprinși de atmosfera nu doar de durere personală, ci și de solidaritate. Oamenii au împărțit mâncare și ceai și s-au îmbrățișat, conștienți că ar putea fi ultima dată când au putut protesta în număr atât de mare. Și nu doar la Moscova. În ultimele două săptămâni, au apărut, spontan, „memoriale cu flori” și altare pentru Navalnîi în peste 230 de orașe rusești, unde oamenii au depus flori și au aprins lumânări la monumentele victimelor represiunii politice din trecut, în curți și intrări în clădiri. „Tradiția funerară [a] fuzionat cu protestul politic”, a scris Alexandra Arhipova, antropolog social.
Iulia Navalnaia, văduva care a intervenit pentru a duce mai departe moștenirea soțului ei, le-a cerut susținătorilor săi să continue acest protest și „să folosească ziua alegerilor pentru a arăta că suntem acolo și că suntem mulți, suntem oameni adevărați, vii și suntem împotriva lui Putin”.
Apariția lor pe 17 martie nu va duce la o schimbare a puterii în Rusia. Dar într-o țară în care simbolurile și gesturile au mai multă greutate decât declarațiile, protestul funerar al lui Navalnîi a aruncat deja o umbră asupra aclamațiilor domnului Putin. După cum spune nebunul din „Boris Godunov”, când bisericile de la Kremlin l-au îndemnat să se roage pentru Godunov, „Nici o rugăciune pentru Irod-Țarul… Maica Domnului nu va permite”. >>
Chiar și rușii pro-Kremlin sunt din ce în ce mai obosiți de războiul împotriva Ucrainei
