Îmbunătățirea calității alimentației poate stimula memoria, însă consumul ridicat de zahăr poate provoca leziuni cognitive de durată, conform unui studiu australian citat marți de agenția Xinhua, informează Agerpres.ro.
Studiul condus de cercetători de la Universitatea de Tehnologie din Sydney (UTS) a analizat modul în care schimbările în alimentație afectează memoria și funcțiile cerebrale, se arată într-un comunicat al UTS publicat luni.
În cadrul cercetării, ale cărei rezultate au fost publicate în jurnalul științific Nutritional Neuroscience, oamenii de știință au analizat 27 de studii preclinice pentru a afla dacă funcția memoriei poate fi recuperată după trecerea de la o dietă nesănătoasă la una mai sănătoasă.
‘Rezultatele noastre arată că îmbunătățirea calității alimentației are efecte benefice asupra memoriei. Însă, aceste îmbunătățiri au fost incomplete după trecerea de la o alimentație nesănătoasă la una sănătoasă. Astfel, chiar și după săptămâni de dietă sănătoasă, memoria nu a revenit la nivelul observat la animalele care nu au consumaseră niciodată anterior o dietă nesănătoasă’, a declarat Simone Rehn, autoarea principală a studiului de la UTS.
Cercetătorii au descoperit că rozătoarele care au trecut la o dietă sănătoasă au avut performanțe mai bune în cadrul sarcinilor care solicitau memoria, comparativ cu exemplarele care au continuat să consume alimente bogate în grăsimi sau zahăr.
Cu toate acestea, îmbunătățirea memoriei a depins de compoziția alimentației, fiind observată în experimentele care au utilizat diete bogate în grăsimi, dar nu și în cele bazate pe o alimentație bogată în zahăr sau în cazul dietelor combinate, bogate în grăsimi și zahăr, au notat cercetătorii.
‘Acest lucru sugerează că zahărul poate fi un factor-cheie în limitarea recuperării memoriei’, a declarat Rehn, adăugând că sarcinile analizate care implicau memoria reflectă funcția hipocampului, o regiune a creierului esențială pentru învățare și memorare, implicată, de asemenea, în reglarea apetitului și a cantității de alimente consumate.
Studiul nu a scos în evidență îmbunătățiri semnificative în ceea ce privește anxietatea, nivelul de activitate sau motivația oferită de hrană, ceea ce indică faptul că efectele au vizat exclusiv memoria.
Copiii de astăzi, mai fragili emoțional decât generațiile anterioare













