SUA adaugă pe lista neagră firme chineze care susţin comercial armata Chinei

Guvernul Statelor Unite a adăugat miercuri pe lista neagră mai multe companii chineze, din motive de securitate naţională şi politică externă; în unele cazuri, măsura a fost justificată prin asistenţa acordată de companiile respective armatei chineze, pentru dezvoltarea de computere cuantice, transmite Agerpres, care citează Reuters.

Departamentul Comerţului a anunţat şi includerea mai multor entităţi şi persoane din China şi Pakistan pe lista celor care contribuie la activităţile nucleare ale Pakistanului sau la programul de rachete balistice al acestei ţări.

Sancţiunile americane au fost aplicate în contextul creşterii tensiunii între Washington şi Beijing în legătură cu statutul Taiwanului şi cu probleme comerciale.

În total, pe lista Departamentului Comerţului au fost adăugate 27 de entităţi din China, Japonia, Pakistan şi Singapore.

Secretarul comerţului, Gina Raimondo, a declarat într-un comunicat că prin extinderea listei va putea împiedica utilizarea tehnologiei americane pentru dezvoltarea militară a Chinei şi Rusiei şi vor fi posibile acţiuni legate de neproliferare, cum ar fi cele împotriva activităţilor nucleare neasigurate sau a programului de rachete balistice ale Pakistanului.

Ambasada chineză la Washington a acuzat SUA că „foloseşte conceptul general de securitate naţională şi abuzează de puterea statului pentru a suprima şi a restricţiona întreprinderile chineze în orice mod posibil”. „China se opune ferm” unor astfel de acţiuni, a arătat purtătorul de cuvânt al misiunii diplomatice, Liu Pengyu. El a susţinut că Statele Unite ar trebui să „urmeze spiritul” întâlnirii prin videoconferinţă de săptămâna trecută a preşedinţilor Joe Biden şi Xi Jinping şi „să vină în întâmpinarea Chinei, în loc să meargă mai departe pe calea greşită”.

Firmele Hangzhou Zhongke Microelectronics, Hunan Goke Microelectronics, New H3C Semiconductor Technologies, Xi’an Aerospace Huaxun Technology şi Yunchip Microelectronics au fost adăugate pe lista neagră americană din cauza „sprijinului pentru modernizarea militară a Armatei de Eliberare a Poporului”.

Laboratorul Naţional Hefei National Laboratory pentru Ştiinţe Fizice la Scară Micro, QuantumCTek şi Shanghai QuantumCTeck sunt vizate de aceeaşi măsură pentru „achiziţia şi tentativa de achiziţionare de articole de origine din SUA, în sprijinul unor aplicaţii militare”.

Departamentul Comerţului încearcă să împiedice armata chineză să dezvolte tehnologii împotriva camuflajului electronic, printre care radarele avansate, şi aplicaţii anti-submarin cum ar fi senzorii subacvatici. Măsurile blochează şi utilizarea materialelor americane în scopul decriptării sau al dezvoltării de criptări impenetrabile de către China.

Furnizorii companiilor de pe lista neagră trebuie să solicite licenţe înaintea vânzărilor către acestea; Reuters apreciază că nu se vor acorda astfel de aprobări.

Fără legătură cu celelalte măsuri, Departamentul Comerţului a adăugat Institutul pentru Fizică şi Tehnologie din Moscova pe lista utilizatorilor finali militari, fără însă a da alte detalii decât că instituţia respectivă produce articole militare.

Încă din timpul preşedinţiei lui Donald Trump, Statele Unite au folosit tot mai mult lista de entităţi pentru obiective de securitate naţională şi politică externă. Compania chineză de telecomunicaţii Huawei a fost inclusă pe listă în 2019, ceea ce i-a restricţionat accesul la unii furnizori-cheie şi i-a îngreunat producţia de echipamente mobile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here