SUA şi China au semnat săptămâna trecută acorduri de cooperare în materie de stabilitate financiară, potrivit unui raport de luni al Băncii Populare a Chinei, informează CNBC, citat de News.ro.
Acordul a fost convenit la o întâlnire a Grupului de lucru financiar SUA-China la Shanghai, joi şi vineri.
Cele două părţi au schimbat, de asemenea, o listă de persoane pe care să le contacteze în caz de stres financiar sau evenimente cu risc, se arată în raportul PBOC.
La întâlnire au participat şi reprezentanţi ai Rezervei Federale, ai Comisiei pentru Valori Mobiliare din SUA, ai Administraţiei Naţionale de Reglementare Financiară şi ai Comisiei de Reglementare a Valorilor Mobiliare din China, a spus PBOC.
Discuţiile au fost ”profesionale, pragmatice, sincere şi constructive”, potrivit unei traduceri a CNBC a declaraţiei chineze.
Subiectele discutate au inclus pieţele de capital, plăţile transfrontaliere şi politica monetară a celor două ţări, în special în contextul celei de-a treia reuniuni plenare a Chinei, încheiată recent, se arată în documentul PBOC.
”Reunificarea completă” a Chinei cu Taiwanul se va face, declară un responsabil chinez











