Pilot Artemis 2: „Fiecare dorea să fie primul”, astronauții din epoca Apollo erau mai competitivi

Sursa foto: Wikipedia

Multe s-au schimbat de când NASA a trimis ultima dată astronauți pe Lună – inclusiv atitudinile astronauților care au participat la aceste misiuni, conform declarațiilor astronautului Victor Glover, pilotul misiunii Artemis 2 care a străbătut distanța de la Pământ la Lună în aprilie, transmite miercuri Space.com, citat de Agerpres.

‘Când te uiți înapoi la misiunile Apollo, exista mult mai multă concurență între colegi. Fiecare dorea să fie primul, iar apoi fiecare dorea să fie cel puțin următorul’, a declarat Glover pentru Angels Broadcast Television pe 12 iunie, cu puțin timp înainte de a arunca prima minge înaintea unui meci de baseball dintre Los Angeles Angels și Tampa Bay Rays.

‘Cred că am învățat multe de la ei’, a adăugat el. ‘Sunt câteva lucruri bune în legătură cu asta. Te pune să muncești din greu, dar poate crea și unele conflicte inutile’.

Glover și colegii săi din misiunea Artemis 2 – Reid Wiseman și Christina Koch de la NASA și Jeremy Hansen de la Agenția Spațială Canadiană – au părut într-adevăr să fi format o legătură foarte puternică în timpul antrenamentului și al timpului petrecut în spațiu. De exemplu, cu puțin timp înainte de lansarea Artemis 2 din 1 aprilie, Glover, Koch și Hansen au venit cu un plan de a numi un crater de pe Lună după soția lui Wiseman, Carroll, care a murit de cancer în 2020.

Echipa de control a misiunii ‘mi-a spus că cei trei au vorbit și că ar dori să facă asta’, a spus Wiseman pe 6 aprilie, ziua în care Artemis 2 a înconjurat Luna și a ajuns mai departe de Pământ decât orice altă misiune cu echipaj uman. ‘A fost un moment emoționant pentru mine. Și m-am gândit că este o adevărată comoară, că s-au gândit la asta și au făcut această propunere’, a adăugat Wiseman.

Wiseman, comandantul Artemis 2, a spus că a cedat când Hansen a comunicat prin radio controlului misiunii cererea de numire. De fapt, toți cei patru astronauți au fost copleșiți de emoție în acel moment.

‘Cred că atunci, noi patru am fost cei mai uniți (…) și am ieșit din asta concentrați pe ziua care ne aștepta’, a spus Wiseman.

Atmosfera era puțin diferită în anii 1960 și începutul anilor 1970, așa cum a remarcat Glover. Membrii echipelor Apollo erau cuprinși de competitivitate și rivalitate.

De exemplu, mai multe persoane, inclusiv astronautul Gene Cernan de pe Apollo 17, au spus că Buzz Aldrin a făcut lobby pentru a fi prima persoană care va pune piciorul pe Lună, o onoare care i-a revenit în cele din urmă coechipierului său de pe Apollo 11, Neil Armstrong. Aldrin a contestat această versiune a evenimentelor, spunând că nu a vrut să fie primul om care merge pe Lună.

Există și alte diferențe mari între Artemis și Apollo, desigur. Apollo a fost conceput pentru a duce oamenii pe Lună înainte ca Uniunea Sovietică să poată face acest lucru, un obiectiv considerat un imperativ de securitate națională, deoarece ar demonstra supremația tehnologică americană. Ca urmare a acestei nevoi de viteză, Apollo nu a construit nimic permanent pe Lună, lăsând în urmă doar steaguri, urme și resturi ale modulelor de aselenizare dezafectate.

Artemis, pe de altă parte, își propune să stabilească o prezență permanentă și durabilă pe cel mai apropiat vecin al Pământului. Dacă totul merge conform planului, NASA va construi una sau mai multe baze în apropierea polului sud selenar, apoi va folosi abilitățile și cunoștințele dobândite în urma acestor misiuni pentru a trimite astronauții și mai departe – pe Marte.

Preţul petrolului Brent a coborât la cel mai redus nivel de dinaintea războiului cu Iranul