Sub presiunea coronavirusului, Macron și Trump anunță o „inițiativă majoră”

Sursa: Wikimedia

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a anunţat, în noaptea de joi spre vineri, că pregăteşte împreună cu preşedintele american Donald Trump şi cu alte ţări o „iniţiativă nouă majoră” în contextul pandemiei COVID-19, transmite AFP, preluată de Agerpres.

„Foarte bună discuţie cu @realDonaldTrump. Confruntaţi cu criza COVID-19, împreună cu alte ţări, pregătim pentru zilele următoare o nouă iniţiativă importantă”, a scris pe Twitter şeful statului francez după un schimb de opinii cu omologul său american, fără a oferi detalii suplimentare.

La rândul ei, Casa Albă a informat că cei doi lideri au convenit asupra importanţei unei cooperări strânse prin intermediul G7, G20 şi P5 (cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU) pentru a ajuta organizaţiile multilaterale, în special Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială, să elimine rapid pandemia şi să minimizeze impactul său economic.

Noul coronavirus a ucis deja peste 23.000 de oameni în întreaga lume, dintre care două treimi în Europa, unde aproape 275.000 de îmbolnăviri au fost diagnosticate oficial, potrivit unei situaţii realizate joi seară de AFP.

SUA şi Franţa se numără printre ţările cele mai afectate de pandemia COVID-19. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here