De ce are Germania de 10 ori mai puțini morți decât Italia sau Spania. Profesor: Poate cea mai mare forță a noastră e procesul decizional rațional la cel mai înalt nivel

Pandemia a lovit puternic Germania, cu peste 96.000 de persoane infectate. Dar procentul cazurilor fatale a fost remarcabil de mic în comparație cu cele din multe țări vecine, semnalează New York Times. Potrivit datelor furnizate de Berlin, în Germania au murit până acum mai puțin de 1.500 de persoane.

  • Redăm, pe larg, materialul publicat de NYT

Li se mai spune taxiuri corona: sunt medici, în echipament de protecție, care se deplasează pe străzile goale din Heidelberg pentru a verifica pacienții tratați acasă, care se află în a cincea sau a șasea zi de boală.

Le fac oamenilor un test de sânge pentru a vedea dacă există semne că starea de sănătate a vreunuia dintre pacienți este pe cale să cunoască un declin abrupt. Aceștia ar putea sugera spitalizarea, chiar și unui pacient care are doar simptome ușoare. De ce? Pentru că șansele de supraviețuire sunt mult mai mari dacă te afli la spital atunci când degradarea începe.

„Există acest moment critic la sfârșitul primei săptămâni (de boală)”, explică prof. Hans-Georg Kräusslich, șeful clinicii de virologie la Spitalul Universitar din Heidelberg. „Dacă sunteți cumva un pacient ai cărui plămâni ar putea ceda, deteriorarea tocmai atunci începe”, mai adaugă cercetătorul citat de NYT.

„Taxiurile corona” din Heidelberg reprezintă, sigur, o inițiativă dintr-un oraș. Însă ele ilustrează nivelul de implicare și angajare a resurselor publice în lupta împotriva epidemiei, dar și ajută la deslușirea unuia dintre cele mai intrigante puzzle-uri ale pandemiei: De ce rata de deces a Germaniei este atât de scăzută?

Virusul și boala care rezultă, Covid-19, au lovit Germania cu forță: Potrivit Universității Johns Hopkins, până sâmbătă țara avea confirmate peste 92.000 de infecții. Adică mai mult decât oricare altă țară, cu excepția SUA, Italiei și Spaniei.

Dar cu 1.295 de decese, rata mortalității Germaniei a fost de 1,4%, comparativ cu 12% în Italia, aproximativ 10% în Spania, Franța și Marea Britanie, 4% în China și 2,5% în SUA. Chiar și Coreea de Sud, un model de aplatizare a curbei, are o rată de mortalitate mai ridicată, de 1,7%.

„S-a vorbit despre o anomalie germană”, spune Hendrik Streeck, directorul Institutului de virologie al Spitalului Universitar din Bonn. Profesorul Streeck a primit apeluri de la colegii din Statele Unite și din alte părți. „Ce faceți diferit?” – este întrebarea standard, admite specialistul german.

Există mai multe răspunsuri, spun experții, în esență un amestec de particularități statistice și diferențe reale în abordarea epidemiei comparativ celelalte state.

Vârsta medie a celor infectați este mai mică în Germania decât în ​​multe alte țări. Primii pacienți au fost în special adulți care au luat virusul în timp ce se aflau la schi, în stațiunile austriece și italiene, fiind relativ tineri și sănătoși, arată prof. Kräusslich. Pe scurt, în cuvintele sale: „a început ca o epidemie de scuori”.

Pe măsură ce infecțiile s-au răspândit, au fost afectate și tot mai multe persoane în vârstă, ceea ce a făcut ca rata mortalității, de doar 0,2% în urmă cu două săptămâni,să crească. Însă în Germania, vârsta medie a bolnavilor de Covid-19 este de 49 de ani (spre deosebire de 66, în România – n.r.). În Franța, vorbim de 62,5 de ani, iar în Italia de 62.

O altă explicație pentru rata scăzută a mortalității este aceea că Germania a testat mult mai mulți oameni decât majoritatea națiunilor. Asta înseamnă că prinde mai multe persoane cu simptome puține sau deloc, crescând numărul de cazuri cunoscute, dar nu și numărul de victime.

„Asta scade automat rata decesului pe hârtie”, subliniază profesorul Kräusslich.

Există, de asemenea, factori medicali importanți care au menținut la un nivel relativ scăzut numărul de decese din Germania, spun epidemiologii și virusologii. Alături de teste și tratament precoce pe scară largă, trebuie menționate paturile numeroase la terapie intensivă, încrederea cetățenilor în guvern și respectarea ghidurilor de distanțare socială lansate de autorități.

Testarea

La mijlocul lunii ianuarie, cu mult înainte ca majoritatea germanilor să se gândească la virus, spitalul Charité din Berlin deja dezvoltase un test și postase formula online.

Când Germania a înregistrat primul său caz de Covid-19, în februarie, laboratoarele din toată țara au construit un stoc de kituri de testare.

„Motivul pentru care noi, în Germania, avem atât de puține decese în prezent, comparativ cu numărul de infectați, poate fi explicat în mare măsură prin faptul că facem un număr extrem de mare de teste”, afirmă dr. Christian Drosten, virrusolog șef la Charité. Echipa sa a dezvoltat primul test pentru noul coronavirus.

Până acum, Germania efectuează aproximativ 350.000 de teste coronavirus pe săptămână, mult mai mult decât oricare altă țară europeană. Testarea timpurie și răspândită a permis autorităților să încetinească ofensiva pandemiei, prin izolarea cazurilor cunoscute în timp ce acestea sunt infecțioase. De asemenea, a permis administrarea în timp util a tratamentului vital.

„Când am un diagnostic precoce și pot trata pacienții din timp – de exemplu, puneți-i pe un ventilator înainte să se deterioreze starea – șansa de supraviețuire este mult mai mare”, punctează profesorul Kräusslich.

Personalul medical cu risc special de a contracta și răspândi virusul este testat în mod regulat. Pentru a eficientiza procedura, unele spitale au început să facă teste de bloc, folosind tampoanele la 10 angajați și să urmărească teste individuale numai dacă există un rezultat pozitiv.

La sfârșitul lunii aprilie, autoritățile medicale intenționează, de asemenea, să elaboreze un studiu la scară largă pentru anticorpi, testând probe aleatorii de al 100.000 de persoane, în fiecare săptămână, pentru a măsura imunitatea.

Foarte important pentru eficiența testării pe scară largă este faptul că oamenii nu plătesc nimic pentru asta, mai spune prof. Steek. Potrivit acestuia, a fost o diferență notabilă față de ceea ce se întâmpla în Statele Unite în primele săptămâni ale focarului. Între timp, testarea a devenit gratuită și în SUA.

De exemplu: „Un tânăr fără asigurare de sănătate și cu usturimi în gât este puțin probabil să meargă la medic și, prin urmare, riscă să infecteze mai multe persoane”, dezvoltă specialistul german.

Urmărirea

Într-o zi de vineri, la sfârșitul lunii februarie, profesorul Streeck a primit vestea că, pentru prima dată, un pacient de la spitalul său din Bonn a fost găsit pozitiv la testul de coronavirus: un bărbat de 22 de ani care nu avea simptome, dar al cărui angajator – o școală – avea i-a cerut să facă un test după ce a aflat că a luat parte la un eveniment de carnaval în care altcineva s-a dovedit pozitiv.

În majoritatea țărilor, inclusiv în Statele Unite, testarea este limitată în mare parte la cei mai bolnavi pacienți, astfel încât unui asemenea pacient i s-ar fi refuzat probabil un test. Nu și în Germania. Imediat, școala a fost închisă, iar toți copiii și personalul au primit ordin să rămână acasă cu familiile lor timp de două săptămâni. Aproximativ 235 de persoane au fost testate.

„Testarea și urmărirea este strategia care a avut succes în Coreea de Sud și am încercat să învățăm din asta”, a spus profesorul Streeck.

De asemenea, Germania a înțeles între timp și ce greșeli făcuse cu timpul. De exemplu, strategia de urmărire a contactelor ar fi trebuit să fie folosită și mai agresiv, potrivit specialistului citat.

El dă și un exemplu: toți cei care s-au întors în Germania de la Ischgl, o stațiune de schi austriacă devenită focar, ar fi trebuit, de pildă, să fie depistați și testați.

Un sistem robust de sănătate publice

Înainte ca pandemia coronavirusului să ajungă în Germania, Spitalul Universitar din Giessen avea 173 de paturi de terapie intensivă dotate cu ventilatoare. În ultimele săptămâni, spitalul și-a sporit capacitatea cu încă 40 de paturi, iar personalul de la terapie intensivă cu până la 50%.

„Avem suficientă capacitate acum ca să acceptăm pacienți din Italia, Spania și Franța”, spune prof. Susanne Herold, șefa secției de boli infecțiologiei, care a coordonat restructurarea. „Suntem foarte puternici în zona de terapie intensivă”, spune aceasta.

În toată Germania, spitalele și-au extins capacitățile de terapie intensivă. Și au pornit de la un nivel înalt. În ianuarie, Germania avea aproximativ 28.000 de paturi de terapie intensivă dotate cu ventilatoare sau 34 la 100.000 de persoane. Prin comparație, această rată este de 12 în Italia și de 7 în Olanda.

În prezent, în Germania există 40.000 de paturi de terapie intensivă.

Unii experți sunt extrem de optimiști că măsurile de distanțare socială ar putea aplana curba suficient pentru ca sistemul de asistență medicală din Germania să nu fie copleșit de nevoia de ventilatoare.

„Este important să avem ghiduri pentru medici cu privire la modul de a face triajul celor bolnavi”, a spus profesorul Streeck. „Dar sper că nu vom avea niciodată nevoie să le folosim”.

Timpul necesar pentru ca numărul infecțiilor să se dubleze a încetinit la aproximativ opt zile. Dacă încetinește încă puțin, până la 12-14 zile, modelele sugerează că triajul ar putea fi evitat.

Încredere în guvern

Dincolo de testarea în masă și pregătirea sistemului de asistență medicală, mulți văd, de asemenea, prestația cancelariei Angela Merkel ca fiind unul dintre motivele pentru care rata mortalității a rămas redusă.

Doamna Merkel a comunicat clar, calm și regulat de-a lungul crizei, deoarece a impus țări măsuri tot mai stricte de distanțare socială. Restricțiile, care au fost cruciale pentru a încetini răspândirea pandemiei, s-au confruntat cu puțină opoziție politică și sunt urmate pe scară largă.

Rata de încredere în Merkel a crescut.

„Poate cea mai mare forță a noastră în Germania”, a spus profesorul Kräusslich, „este procesul decizional rațional la cel mai înalt nivel de guvernare, combinat cu încrederea de care se bucură guvernul în populație”.

5 COMENTARII

  1. Ce sa mai, Germania este Germania, cred ca aceasta tara controleaza cel mai bine nenorocita asta de molima, chiar mai bine decat Coreea de Sud, o legenda in materie. Faptul ca deja aveau un test inca din ianuarie, pe care l-au produs imediat in cantitati industriale, i-a ajutat sa testeze foarte mult si sa descopere situatiile inainte de a ajunge grave.

  2. Atenție, dacă se încearcă să se lungească perioada de izolare a celor bătrâni,eu unul nu mai respect pe nimeni și nici o ordonanță….nu se poate să vă bateți joc de seniorii țării sub pretextul că-i apărați de infectare…. criminalilor!!!… atât îi transmite Președintelui , să am libertatea pe care o are părinții lui în Germania!!!…se aude Dle Președinte???…acum stăm acasă până în 15 mai ,dar după aia la revedere ,nu ne distrugeți psihic bandiților… auzi Dle Orban,eu fac ce vreau cu viața mea,da,??..nu ne mai prostiți cu dracu’ și lacu’,că ne ia dracu’ că suntem bătrâni și voi n-aveti medicamente, aparatură, cadre medicale…mă doare direct in pix ba troglodiților… Dumnezeu m-a lăsat liber și pentru libertatea asta voi lupta cu voi până la moarte..nu poți tu stat român să-mi interzici dreptul la liberă circulație,ce suntem animale nenorociților..??.. gândiți vă bine când luați o asemenea decizie,..nu mai puneți potera pe urmele noastre crucea ma-mii voastre … încă odată îl întreb pe dl Președinte, părinții d-lui vor sta în casă exact că noi ăștia din România??…..mai precis se pot deplasa ,libera circulație….

  3. Este o mare manipulare și minciună. Ca și în Rusia, China, Corea de Nord s.a. Germania nu raportează decât cazurile de decese cauzate strict de coronavirus, cei care au comorbidități sunt declarați decedați din alte boli decât coronavirus!

  4. Bla bla bla… Singura explicație e ste faptul ca ei încadrează ca deces covid doar pe cei ce nu aveau comorbiditati… Asa da bine in ochii lumii. Înșelăciune monstruoasa…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here