„Șefii de stat și de guvern ai celor 30 de țări membre ale Organizației Atlanticului de Nord (NATO) au organizat un summit la sediul Bruxelles al Alianței pe 14 iunie. Summiturile NATO durează de obicei două zile. Vasta agendă din acest an – reflectată într-un comunicat neobișnuit de lung – în mod clar ar fi avut nevoie de cele două zile obișnuite pentru deliberare”, scrie Vladimir Socor, de la Jamestown Foundation, în Eurasia Daily Monitor.
<< Participarea pentru prima dată a președintelui Statelor Unite, Joseph Biden, a concentrat o mare parte din atenția la acest summit NATO. Biden a fost singurul șef de stat participant care a susținut o conferință de presă la încheierea summitului, în timpul căreia a adoptat un ton deosebit de prudent față de Rusia. El a continuat să se întâlnească cu președintele rus Vladimir Putin două zile mai târziu la Geneva (16 iunie), la solicitarea lui Biden. Ca parte a pregătirilor sale pentru acea întâlnire (a se vedea EDM, 14 iunie), Casa Albă a făcut mai multe concesii Rusiei înainte de summit-urile NATO și Biden-Putin. Concesiunile includ (printre altele) proiectul de conductă Nord Stream Two al Gazprom și retragerea din sprijinul obișnuit al SUA pentru Ucraina-NATO și Georgia-NATO Membership Action Plans (MAP), afectând un număr de aliați și țări partenere de-a lungul „flancului” estic al Alianței (de la Baltică până la Marea Neagră). Termenul „flanc”, până acum normă la NATO – și el însuși un eufemism pentru prima linie de est, așa cum îl văd țările în cauză – a fost înlocuit acum cu termenul „partea de est a alianței”, în comunicatul acestui summit.
Deschiderile lui Biden față de Rusia vin în condițiile în care comunicatul summitului NATO este formulat în termeni mai puternici ca niciodată, pe partea ce ține de amenințările din partea Rusiei (NATO, 14 iunie).
Actualele „amenințări la adresa securității euroatlantice” sunt enumerate în această ordine: Rusia, terorismul, „instabilitatea dincolo de granițele noastre contribuind la migrația neregulată”, China, „amenințările cibernetice și altele de tip hibrid și asimetrice, inclusiv dezinformarea”, amenințările din domeniul spațial, proliferarea armelor de distrugere în masă și erodarea controlului armelor (comunicat, paragraful 3). Rusia nu numai că se află în fruntea listei, dar este asociată și cu majoritatea celorlalte amenințări de pe listă.
Catalogând progresele periculoase ale Rusiei în modernizarea militară și repertoriul său de tactici hibride, comunicatul recunoaște într-un mod neobișnuit potențialul Rusiei de a realiza „intimidare” și „coerciție” la adresa NATO și țărilor sale membre (par. 11-13). Mai mult, NATO își declară în mod deschis neîncrederea în cuvântul Rusiei: „Rusia continuă să încalce valorile, principiile, încrederea și angajamentele descrise în documentele convenite care stau la baza relației NATO-Rusia” (paragraful 9). NATO rămâne deschis condiționat dialogului în cadrul Consiliului NATO-Rusia, caz în care „conflictul din [sic] și din jurul Ucrainei este primul subiect de pe agenda noastră” (par. 15).
NATO este pregătit să lărgească aplicabilitatea clauzei sale de apărare colectivă de la articolul 5 la o serie de scenarii de conflict non-militare sau sub prag. Alianța ar putea decide să asiste o țară membră vizată de un război hibrid sau o campanie de război cibernetic, până la invocarea articolului 5 prin decizia Consiliului Atlanticului de Nord (CNA), de la caz la caz (par. 31, 32). O astfel de decizie ar necesita, totuși unanimitatea instantanee între cele 30 de țări ale CNA.
Într-un context strâns legat, NATO trece de la definirea rezilienței ca responsabilitate națională către o abordare mai integrată a rezilienței. Se pare că schimbarea implică proceduri la nivelul întregii Alianțe pentru a ghida planurile de reziliență dezvoltate la nivel național. Acest summit a convenit asupra unui „angajament consolidat de reziliență”, bazat pe un set de cerințe de bază NATO pentru reziliența națională (par. 6 și 30). Țările membre NATO aflate pe frontul estic, care se opun Rusiei sunt, fără îndoială, mai expuse decât alți aliați la acele tipuri de atacuri hibride și cibernetice care testează rezistența.
Recenta aprobare a administrației Biden pentru proiectul de conducte Nord Stream 2 al Gazprom a afectat inevitabil atmosfera acestui summit. Deși nu este o problemă tehnică a NATO, decizia Casei Albe contravine intereselor și strategiilor naționale ale mai multor aliați loiali din Europa Central-Estică, precum și ale Ucrainei partenere (vezi EDM, 10 iunie). Dimpotrivă, este un avantaj pentru Germania, o țară neglijentă în ceea ce privește cheltuielile și pregătirea pentru apărare. Ca o circumstanță agravantă, Casa Albă și-a finalizat concesia în chestiunea Nord Stream ținând cont de Rusia. Și-a schimbat tonul în momentul în care Biden a solicitat o întâlnire cu Putin (13 aprilie) și și-a anunțat decizia oficial în aceeași zi în care secretarul de stat, Antony Blinken, s-a întâlnit cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, la Reykjavik, pentru a pregăti summitul Biden-Putin (vezi EDM, 24, 27 mai, 1 iunie). Casa Albă a luat decizia unilateral, contrar dogmei sale de „multilateralism” și, în pofida stimei sale pentru Uniunea Europeană, care de fapt s-a opus Nord Stream 2, dar a pierdut în fața tandemului germano-rus.
Poziția NATO cu privire la securitatea energetică, conform comunicatului Summit-ului, solicită o „diversificare a rutelor și furnizorilor […] pentru a se asigura că membrii Alianței nu sunt vulnerabili la manipularea politică sau coercitivă a energiei” (paragraful 59). Aceasta este, pe scurt, poziția Uniunii Europene și motivele pentru care UE s-a opus proiectului de extindere Nord Stream. În loc de diversificare, Nord Stream 2 concentrează atât aprovizionarea cât și tranzitul în mâinile rusești.
Se știe că prezența rotațională a NATO cu trei batalioane consolidate în cele trei state baltice este adecvată doar pentru o primă linie de apărare, dar nu pentru descurajare. Nici acest summit nu a reușit să corecteze situația. „Continuăm să ne îmbunătățim prezența sporită în Estonia, Letonia, Lituania și Polonia […] prin asigurarea capacității celor patru grupuri de luptă pregătite pentru luptă de a opera cu forțele naționale de apărare” (para. 37). Acest lucru nu sugerează nicio creștere a prezenței rotaționale în statele baltice.
Situația Poloniei este diferită, bazându-se pe prezența rotațională a forțelor SUA în cadrul acordurilor bilaterale SUA-Polonia (a se vedea EDM, 9 decembrie 2020). În mod similar, România găzduiește unități terestre și aeriene americane în cadrul unor acorduri bilaterale, nu NATO. „Prezența personalizată a NATO” în România constă în principal din sedii. Potrivit comunicatului Alianței, în ceea ce privește prezența personalizată în viitor, „rămânem dedicați implementării sale depline” (par. 34) – o recunoaștere indirect că programul, cu toată modestia sa, rămâne incomplet realizat.
Următorul summit NATO va avea loc în 2022, în Spania, și se va concentra probabil pe vecinătatea sudică a Alianței. Summitul ulterior (anul e nespecificat) va avea loc în Lituania, o bună șansă pentru statele baltice și, probabil, Polonia să li se aloce mai multe trupe NATO pe teritoriile lor. România a militat mult timp pentru „coerența” NATO, adică aducerea regiunii baltice și a regiunii Mării Negre în echilibru în ceea ce privește securitatea, privind „flancul” estic al NATO ca un întreg. NATO încă nu a atins o astfel de coerență în „partea sa estică”.
Șarada cvasi-anuală din jurul North Atlantic Treaty Organization’s Membership Action Plans (NATO MAP) pentru Ucraina și Georgia a luat o formă diferită la summitul Alianței din 14 iunie, de la Bruxelles. Administrația Joseph Biden s-a retras din sprijinul obișnuit al Statelor Unite pentru un MAP NATO-Ucraina. În timp ce Ucraina rămâne extrem de motivată în acest sens, guvernul georgian pare acum demotivat și a încetat să mai caute un MAP.
Summitul a reafirmat în mod obișnuit politica Alianței a ușilor deschise, cu dreptul tuturor statelor de a-și căuta propriile aranjamente de securitate și cu niciun terț, în afara NATO, care să aibă un cuvânt de spus (NATO, 14 iunie, Comunicatul Summit-ului de la Bruxelles, punctul 66). În practică, un grup de țări din Europa de Vest au blocat, din 2008, nu calitatea de membru, ci chiar și calea destul de lungă către posibile calități de membru pentru Ucraina și Georgia. Această cale este MAP și poate dura până la un deceniu. Țările care i s-au opus, au blocat-o de teama de a irita Rusia, practic oferindu-i astfel Rusiei un cuvânt indirect, de facto, cu privire la o chestiune de politică NATO.
NATO a decis, în mod neașteptat, la începutul lunii mai, să renunțe la sesiunea comisiei NATO-Ucraina care urma să aibă loc în marja summitului de la Bruxelles. Momentul acestei decizii a coincis, de asemenea, cu punctul de inflexiune în care Casa Albă Biden a decis să-și organizeze summitul cu președintele rus Vladimir Putin.
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a semnalat clar, în timp ce se afla la Kiev, la 6 mai, că Statele Unite nu vor sprijini, de data aceasta, un MAP pentru Ucraina (a se vedea EDM, 6, 10 mai). La fel a făcut și președintele Biden, prin telefon, cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski (Whitehouse.gov, Ukrinform, 4 iunie).
Zelenski și cercul său apropiat aparent nu au înțeles acele semnale. În schimb, au lansat o campanie frenetică și incomodă de relații publice, de ultim moment, pentru aprobarea unui MAP la summit. Efortul lor nu a făcut decât să înrăutățească lucrurile pentru Kiev (vezi EDM, 27 mai, 1 iunie).
Summitul a bifat în mod corespunzător caseta pentru Georgia și Ucraina dintr-o singură lovitură, folosind un limbaj identic pentru ambele țări: „Reiterăm decizia luată la Summitul de la București din 2008 că [Georgia / Ucraina] va deveni membru al Alianței MAP ca parte integrantă a procesului; reafirmăm toate elementele acelei decizii … Suntem ferm în sprijinul nostru pentru dreptul [Georgiei / Ucrainei] de a-și decide propriul viitor și cursul de politică externă fără interferențe externe ”(par. 68, 69).
Mai mult, cele două țări „ar trebui să utilizeze pe deplin” Comisia Georgia-NATO / Ucraina-Comisia NATO și planurile naționale anuale respective, care – în opinia majorității NATO – conțin toate instrumentele (instrumentele) pentru a-și avansa aspirațiile de aderare (par. 68, 69).
Această formulare privitoare MAP este reportată ad litteram de la summit-urile anterioare. Aceasta reflectă poziția conform căreia MAP este o condiție prealabilă pentru ca viitoarea aderare a unei țări să fie luată în considerare de către NATO. În același timp, țările care spun nu refuză să autorizeze un MAP. Astfel, țara aspirantă trebuie să treacă prin procesul MAP, dar procesul MAP nu va fi aprobat din lipsă de consens. Cu aceasta, MAP a fost transformat într-un obstacol, în loc de o cale spre aderare.
Formularea referitoare la faptul că Ucraina și Georgia dispun de toate instrumentele necesare implică faptul că nu au nevoie de un MAP sau chiar că ar trebui să nu mai spună nimic despre MAP. Cu toate acestea, în practică, MAP este un instrument de calitate superioară celor citate și este un fapt dovedit că drumul către calitatea de membru a trecut printr-un MAP în fiecare caz de la inițierea programului, în aprilie 1999 (Nato.int, accesat la 17 iunie) .
La conferința de presă post-summit, președintele Biden a spus că MAP-ul Ucrainei „depinde dacă sunt îndeplinite criteriile. Fapt este că ei încă trebuie să facă curețenie în ceea ce privește corupția. Fapt este că trebuie să îndeplinească alte criterii pentru a intra în planul de acțiune” (Whitehouse.gov, 14 iunie).
Construcția lui Biden pare să introducă un nou obstacol în MAP. Până acum, corupția descalifica Ucraina de la calitatea de membru. Acum, corupția aparent descalifică Ucraina chiar de la MAP, singurul program real de pregătire pentru aderare. MAP include dimensiuni civile, inclusiv acțiuni anticorupție. Iar perspectiva de membru, inerentă MAP, oferă o motivație politică pentru țara aspirantă de a acționa. Stabilirea de noi condiții prealabile pentru MAP ar priva Ucraina de un instrument și o motivație pentru a combate serios corupția.
Președintele Georgiei de atunci, Mihail Saakașvili, a curățat complet Georgia de corupție până în 2008; iar reformele sale au fost o inspirație pentru multe țări, inclusiv pentru anumite țări membre NATO. Chiar și așa, Georgia a fost și rămâne exclusă din MAP.
Georgia pare, pentru prima dată, că își pierde motivația. Guvernul informal, dar de facto controlat de Bidzina Ivanishvili, nu a căutat un MAP înainte de acest summit. Președintele Salome Zourabichvili (o figură ceremonială) a vizitat sediul NATO în aprilie, iar prim-ministrul Irakli Garibashvili a ținut un discurs la Forumul de la Bruxelles chiar înainte de summitul NATO. Niciunul dintre ei nu a ridicat problema aspirațiilor de aderare ale Georgiei la NATO, MAP sau exerciții militare pe teritoriul Georgiei. În schimb, au vorbit despre alte chestiuni (Civil.ge, 22 aprilie, 14 iunie). În ceea ce privește societatea civilă a Georgiei, de obicei activă și vocală, nu a existat nicio campanie de promovare sau publicare semnificativă înainte de summitul NATO din acest an.
Poate că nu este surprinzător, după 13 ani de la recunoașterea oficială de către NATO a aspirațiilor de aderare ale Georgiei (precum și ale Ucrainei), dar nu la fel este blocarea MAP-urilor acestora din lipsă de consens în cadrul Alianței. MAP trebuie să motiveze din nou Georgia și să evite răspândirea demotivării în Ucraina. >>
Femeile curajoase din Minsk. Democraţia se adăpostește în pădure
Discursul presedintelui Biden acopera in intregime si aliatii NATO si partenerii NATO ce nu sunt inca membrii ai aliantei .Punctul 5 din tratatul Aliantei este reconfirmat ca obligatoriu ca si prelungirea acestui punct 5 ce ne arata , in urma unui vot unanim , ajutorul ce poate fi acordat partenerilor . Decizia Presedintelui Biden privitoare la Nord Stream 2 este practic constatarea finalizarii lucrarilor , in ciuda tuturor restrictiilor puse in functiune de fosta administratie TRUMP. Lucrarile fiind finalizate presedintele Biden nu avea ce sa mai faca – sa impuna restrictii cui ? Turul de forta – Odiseea presedintelui Biden , ce trece prin furcile caudine ale intilnirilor succesive cu :Regina Marii Britanii – premierul Jhonson ,sefii de stat din tarile ce cuprind formatul NATO si in final presedintele Putin ,ne face a intelege formidabila forta de exprimare viitoare a Americii si a aliatilor sai .Constructia unui drum paralel cu cel al Matasii – participarea tuturor tarilor democratice dezvoltate si a aliatilor la acest nou concept ce elimina(micsoreaza forta ) China ca si concurent economic , impreuna cu pozitionarea militara a SUA si a aliatilor -factor de mare importanta in viitorul imediat , reconsidera jocul militar pe planeta .Binomul UE – SUA , unde UE se va pozitiona pe anumite segmente militare cu forte proprii (armata UE va deveni in curind realitate si cu sprijinul american )modalitate prin care se dubleaza si forta NATO.Intreaga lume democratica si cei care sunt aspiranti se vor unii intr-un efort comun de reasezare planetara . Rusia a fost invitata sa aleaga .