Încăierare între refugiați în Timișoara: doi afgani, înjunghiaţi în zona Gării de Nord. Unul dintre ei a murit

Procurori ai Parchetului Timiş fac cercetări şi administrează probatorii în vederea identificării agresorilor care au înjunghiat, luni seara, doi cetăţeni afgani, dintre care unul a decedat, au declarat pentru Agerpres reprezentanţii Biroului de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.

Potrivit procurorului de caz, citat de Biroul de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, se lucrează pentru identificarea făptuitorilor şi pentru stabilirea cu exactitate a stării de fapt.

Doi cetăţeni afgani au fost înjunghiaţi, luni seara, în zona Gării de Nord din Timişoara, iar unul dintre ei a decedat, în urma unor agresiuni ai căror autori sunt încă neidentificaţi.

Surse judiciare au menţionat faptul că ar fi avut loc o încăierare între două grupuri de migranţi afgani, doi bărbaţi fiind înjunghiaţi. Trecătorii au sunat la 112 şi mai multe echipaje de la Ambulanţă şi Poliţie au sosit la faţa locului.

Cei doi răniţi au fost duşi la spital, dar unul dintre ei a murit, cel de-al doilea fiind în stare gravă. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here