Sute de turişti din toată lumea, blocaţi la Machu Picchu, în Peru

Circa 300 de turişti din toată lumea au rămas blocaţi în străvechiul oraş Machu Picchu, potrivit primarului, după ce Peru a intrat în stare de urgenţă în urma îndepărtării preşedintelui ţării, relatează CNN, citat de News.ro.

Fostul preşedinte Pedro Castillo a fost pus sub acuzare şi arestat la începutul lui decembrie, după ce şi-a anunţat planul de a dizolva Congresul. Revoltele alimentate de arestarea sa au dus la emiterea de avertizări internaţionale privind călătoriile în Peru.

Darwin Baca, primarul din Machu Picchu, a afirmat că printre călătorii blocaţi sunt peruani, sud-americani, americani şi europeni.

”Am cerut guvernului să ne ajute şi să organizeze zboruri cu elicoptere pentru a evacua turiştii”, a spus Baca. Singura cale de a intra şi a ieşi din oraş este cu trenul, iar aceste servicii sunt suspendate pe termen nedeterminat, a afirmat el.

Trenurile spre şi dinspre Machu Picchu, principala modalitate de acces în site-ul de Patrimoniu Global UNESCO, au fost oprite marţi, potrivit unei declaraţii a PeruRail, operatorul feroviar din sudul şi sud-estul ţării.

 

”PeruRail a afirmat că ei încă analizează situaţia”, a explicat Baca.

 

Penurile de alimente în Machu Picchu

Primarul a avertizat, de asemenea, că Machu Picchu se confruntă deja cu o criză alimentară din cauza protestelor, iar economia locală se bazează sută la sută pe turism.

Baca a cerut guvernului, condus de noul preşedinte Dina Boluarte, să stabilească un dialog cu populaţia locală pentru a pune capăt revoltelor sociale cât mai curând posibil.

PeruRail a afirmat că îi va sprijini pe pasagerii afectaţi să îşi schimbe datele călătoriilor.

”Regretăm inconvenientele pe care aceste anunţuri le provoacă pasagerilor noştri; totuşi, ele se datorează unor situaţii aflate dincolo de controlul companiei noastre şi căutăm să prioritizăm siguranţa pasagerilor şi a angajaţilor”, a arătat compania, într-o declaraţie.

 

Turişi blocaţi în alte zone din Peru

LATAM Airlines Peru a afirmat că operaţiunile de pe Aeroportul Internaţional Alfredo Rodríguez Ballón din Arequipa şi Aerorportul Internaţional Alejandro Velasco Astete din Cuzco, la 75 de kilometri de Machu Picchu, au fost temporar suspendate.

”LATAM monitorizează constant situaţia politică din Peru pentru a oferi informaţii pertinente privind felul în care va afecta operaţiunile noastre aeriene”, a transmis compania aeriană.

”Aşteptăm răspunsul autorităţilor relevante, care trebuie să ia măsuri de corecţie pentru a asigura siguranţa pentru operaţiunile aeriene”, a arătat sursa citată.

Aceasta a adăugat: ”Regretăm incovenientele pe care această situaţia aflată dincolo de controlul nostru le-a cauzat pasagerilor şi întărim angajamentul pentru siguranţa aeriană şi conectivitatea în ţară”.

 

Avertizări din SUA, Marea Britanie şi Canada

Departamentul de Stat din SUA a emis o avertizare de călătorie pentru Peru, clasificat la nivelul trei ca o destinaţie ”de regândit”.

„Demonstraţiile pot provoca închiderea drumurilor locale şi a autostrăzilor importante, oprirea trenurilor, deseori fără notificare prealabilă sau date estimate pentru redeschidere. Închiderea drumurile poate reduce semnificativ accesul la transport public şi aeroporturi (…)”, se arată în avertizare.

Departamentul de Stat le cere persoanelor care călătoresc în Peru să se înregistreze pentru alerte din partea Ambasadei SUA.

Şi autorităţile din Marea Britanie au avertizat cetăţenii să evite zonele unde au loc proteste şi să respecte restricţiile impuse în Peru.

Departamentul pentru Afaceri Globale al Canadei a avertizat cetăţenii să aibă ”un nivel ridicat de precauţie” în Peru şi să evite călătoriile neesenţiale în multe regiuni.

Cel puţin 20 de oameni au murit în timpul demonstraţiilor politice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here