Europenii nu mai sunt șocați de amenințarea tarifelor. Ei știu că președintele Donald Trump le consideră o taxă pentru accesul la piața americană, un mijloc de presiune pentru a obține acces american la piețele lor și o pedeapsă pentru presupuse afronturi.
De la revenirea sa la putere, companiile europene au simulat scenarii privind tarifele și și-au ajustat lanțurile de aprovizionare, contractele de vânzare și canalele de distribuție. În prezent, exporturile UE către America sunt supuse unui tarif de 15%; bunurile britanice sunt taxate cu 10%. Taxa suplimentară de 10% cu care amenință Trump țările nordice, Germania, Franța, Olanda și Merea Britanie pentru trimiterea unui număr infim de trupe în Groenlanda reprezintă o neplăcere în plus. Dar nu mult mai mult decât atât, atâta vreme cât escaladarea este limitată.
În trimestrul al treilea din 2025, UE a exportat către America bunuri în valoare anualizată de 523 de miliarde de euro (609 miliarde de dolari), aproximativ 2,8% din PIB-ul blocului, și a importat bunuri în valoare de 360 de miliarde de euro. Exporturile au scăzut față de cei 547 de miliarde de euro cât fusesrră cu an înainte, în timp ce importurile au crescut de la 336 de miliarde. Este greu de spus cât din acest declin se datorează tarifelor. În orice caz, se pare că americanii suportă o mare parte din costuri. Un studiu al Institutului Kiel, un think-tank, arată că importatorii și consumatorii americani au absorbit 96% din tarifele actuale, în timp ce prețurile firmelor europene au rămas în mare parte neschimbate.
O analiză rapidă, realizată de cercetători, indică faptul că tarifele de 10% legate de Groenlanda ar reduce producția UE cu 0,04% și pe cea a Americii cu 0,02%. Dacă Trump va crește tarifele la 25%, așa cum a declarat că va face până în vară dacă Europa nu consimte la preluarea Groenlandei, costurile ar urca la 0,08% pentru UE și 0,06% pentru America. Cu greu o recesiune.
Unele sectoare sunt însă mai expuse decât altele la tarifele americane, iar politicienii europeni se află sub presiune să răspundă. Importurile totale ale SUA de echipamente industriale au crescut cu 11% între aprilie și octombrie 2024 și aceeași perioadă din 2025, însă cele provenite din Europa (inclusiv Marea Britanie) au scăzut cu 4%. Pentru vehicule precum automobilele, vagoanele de tren, navele și avioanele, situația este similară. Importurile americane au scăzut cu 17%, dar cele din Europa au înregistrat un declin de 32%. Acest lucru poate reflecta parțial ajustările firmelor la tarife. Marile companii globale, în special, și-au modificat lanțurile de aprovizionare, deservind piața americană din alte țări sau prin asamblare locală. Banca Morgan Stanley estimează că majoritatea veniturilor obținute de companiile europene de bunuri din America provin din produse fabricate sau asamblate în SUA.
Pentru a evalua expunerea firmelor europene la cele mai recente tarife ale lui Trump, am analizat aproximativ 80 de mari companii din cele opt țări vizate. Veniturile lor cumulate generate în America au ajuns anul trecut la circa 1,1 trilioane de dolari, aproximativ un sfert din totalul lor global.
Judecând exclusiv după vânzări, firmele din sectorul sănătății sunt cele mai expuse. Pentru companiile din eșantionul nostru, vânzările în America reprezintă în medie aproximativ 40% din total. Pentru producătorii de medicamente, ponderea este și mai mare: aproximativ jumătate din vânzări atât pentru GSK, cât și pentru Novo Nordisk anul trecut. (Totuși, multe companii farmaceutice sunt exceptate de la tarifele actuale. Nu este clar dacă această exceptare s-ar aplica și în cazul noilor taxe.) Estimăm că doar 27% din costurile sectorului sănătății sunt în America, comparativ cu 40% din venituri — un decalaj mai mare decât în celelalte șase sectoare analizate. De exemplu, Novo Nordisk pare să aibă o prezență relativ redusă în America, în ciuda vânzărilor mari de acolo.
Cei cinci producători auto din eșantionul nostru obțin împreună 200 de miliarde de dolari din vânzările în America (sau 23% din totalul lor). Cele mai expuse sunt firmele care vând mașini în America, dar nu au fabrici acolo. Vânzările Audi în America au scăzut cu 27% în 2025, potrivit Automotive News. Porsche se confruntă cu probleme similare. Vânzările sale din America au crescut ușor anul trecut. Cu toate acestea, creșterea tarifelor a contribuit la un an dezastruos pentru producătorul de automobile de lux. Profitul său operațional a scăzut cu 90% în 2025.
Europa ar putea riposta. În martie, UE a pregătit tarife de retorsiune pentru bunuri americane în valoare de 21 de miliarde de euro, ca răspuns la taxele propuse de Trump pentru metale. Ulterior, a adăugat alte bunuri în valoare de 72 de miliarde de euro pentru a contracara tarifele de „Ziua Eliberării”, anunțate în aprilie. Acest pachet combinat a fost pus în așteptare după armistițiul umilitor încheiat de UE cu Trump, soldat cu un tarif de 15% pentru bunurile europene. Însă acest armistițiu ar putea fi acum abandonat, readucând măsurile de retorsiune în joc. Sectoarele americane au fost alese astfel încât să fie maximizate costurile politice pentru Trump, limitând în același timp daunele pentru Europa. Ele au inclus bunuri pentru care existau alternative europene (de exemplu, whiskey irlandez în locul bourbonului din Kentucky) și produse fabricate în districte republicane.
Dacă războiul economic ar depăși însă sfera tarifelor, toate calculele ar fi date peste cap. Lista de retorsiune a UE conținea deja o interdicție privind vânzarea de fier vechi, utilizat frecvent de topitoriile americane. Controalele la export ar putea fi extinse către sectoare în care firmele și consumatorii americani ar avea dificultăți în a înlocui furnizorii europeni. Institutul Economic German, un think-tank al industriei, estimează că pentru 532 de categorii de produse, ponderea UE în importurile americane depășește 95%. Acestea includ avioanele (unde singurul concurent este Airbus, producătorul european), utilajele de litografie pentru fabricarea avansată a cipurilor (unde ASML din Olanda deține monopolul), elicopterele militare, precum și diverse produse chimice și alimentare.
Sectoarele digitale și ale serviciilor ar reprezenta, în mare parte, un teritoriu neexplorat pentru un conflict comercial total. Prin reglementare, UE ajustează accesul companiilor americane pe piața europeană. Încercările sale de a limita puterea de piață a acestora sau de a reglementa conținutul nociv au provocat deja reacții furioase atât din partea firmelor de tehnologie, cât și a lui Trump. UE ar putea strânge și mai mult șurubul. De exemplu, i-ar putea exclude de la licitațiile publice pe giganții americani din domeniul tehnologiei. Accesul firmelor financiare la piața europeană ar putea fi, de asemenea, restricționat.
Deținerile uriașe ale europenilor de active americane ar putea părea, la rândul lor, o pârghie de presiune. Însă o vânzare în masă de acțiuni din sectorul tehnologic sau de obligațiuni guvernamentale pare extrem de improbabilă. Guvernele nu au puterea legală de a dicta alocarea activelor investitorilor privați. Taxarea acestor dețineri ar putea fi posibilă, dar ar reduce valoarea activelor. Iar dacă europenii ar dori să vândă în masă, ar trebui să și găsească cumpărători.
În plus, America are numeroase mijloace de a răspunde. Controalele la export pentru echipamente militare ar putea afecta propria producție militară a Europei. Retalierile digitale ar putea submina capacitatea Europei de a utiliza furnizorii americani de servicii cloud. Dominanța dolarului și a sistemului financiar american ar putea fi folosită împotriva băncilor și a companiilor europene. Iar amenințarea de a întrerupe livrările americane de echipamente și informații către Ucraina va plana constant în fundal. Oricum ai privi lucrurile, America are mai multă pârghie asupra Europei decât invers.
Cu o posibilă excepție: fotbalul. Vara aceasta, America va co-găzdui Cupa Mondială FIFA împreună cu Canada și Mexic. Doar țările europene și sud-americane au câștigat vreodată competiția; ele sunt vedetele turneului. O eventuală absență ar fi o lovitură pentru orgoliul lui Trump, cu costuri economice minime.













