Teheranul anunță arestări în legătură cu catastrofa aviatică. Președintele Iranului: „Întreaga lume va privi”

Mai multe persoane suspectate de faptul că sunt implicate în doborârea Boeingului care efectua zborul PS752, doborât miercuri în apropiere de Teheran, au fost arestate, a declarat marţi un purtător de cuvânt al autorităţii judiciare iraniene pentru Reuters, transmite News.ro.

După trei zile de dezmințiri, Iranul a recunoscut sâmbătă că a doborât Boeingul din greşeală, în contextul în care apărarea sa antiaeriană era în stare de alertă maximă, în urma unor tiruri de rachetă asupra unor poziţii americane în Irak.

Preşedintele iranian Hassan Rohani a promis marţi că cei care se fac vinovaţi de această „greşeală de neiertat” vor fi pedepsiţi.

„Trebuie să garantăm populaţiei că acest lucru nu se va repeta”, a subliniat el.

„Pentru poporul nostru este foarte important în acest accident ca oricine a greşit sau a fost neglijent la orice nivel” să fie urmărit în justiţie, a declarat el într-un discurs televizat, precizând că „toţi cei care ar trebui să fie pedepsiţi, trebuie să fie pedepsiţi”.

„Sistemul judiciar trebuie să înfiinţeze un tribunal special cu judecători de rang înalt şi o duzină de experţi (…). Întreaga lume va privi”, a continuat Rohani.

Lentoarea cu care teocraţia iraniană a recunoscut implicarea în catastrofă a exacerbat furia populaţiei împotriva sa, în urma unui val de manifestaţii împotriva scumpirii benzinei, reprimat în sânge în noiembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here