Foto: INQUAM/George Călin

Există încă secţii întregi în spitalele din Iași în care doar un sfert dintre asistente şi infirmiere au acceptat să se imunizeze. Acest lucru poate duce la răspândirea infecţiei cu coronavirus chiar de către cadrele medicale.

La Spitalul „Parhon” sunt secţii în care doar un sfert dintre asistente şi infirmiere s-au imunizat. Acest lucru poate duce la răspândirea infecţiei cu coronavirus. ”O persoană nevaccinată ajunge să trateze un pacient vulnerabil, transplantat, cu diabet zaharat, imunosupresie etc. şi există riscul de răspândire al infecţiei”, arată conf.dr. Ionuţ Nistor, purtător de cuvânt al spitalului. Din 900 de angajaţi, s-au imunizat doar 500, adică în jur de 55%. Pentru că vaccinarea nu este obligatorie, o variantă ar fi testarea constantă a personalului medical numai că nu sunt bani. „Dacă ar fi să testezi săptămânal 400 de persoane, iar un test costă măcar 200 de lei, ar fi nevoie în fiecare săptămână de 80.000 de lei din bugetul propriu. Este o sumă foarte mare care ar trebui tăiată din altă parte”, arată dr. Nistor. La Spitalul de Neurochirurgie, rata de vaccinare a cadrelor medicale este de numai 60%

Deşi personalul din spitale a putut să se vaccineze prioritar, încă de la începutul campaniei de imunizare care a debutat în România din data de 27 decembrie 2020, există încă unităţi medicale în care angajaţii nu s-au vaccinat şi nici nu vor să facă pe viitor acest lucru. În majoritatea spitalelor ieşene există un procent important al personalului medical care nu s-a imunizat, fiind vorba în special de asistenţi medicali, infirmiere şi îngrijitori. Astfel, au fost identificate trei categorii: cei care nu cred în existenţa virusului şi nici în eficienţa vaccinului şi care nu pot fi convinşi, cei care pot fi convinşi cu argumente valide şi care înţeleg în cele din urmă importanţa imunizării, precum şi cei care invocă probleme medicale care nu le-ar permite să se imunizeze.

Din această cauză, rămâne de înţeles teama pacienţilor de a merge în spitale pentru a nu se infecta cu SARS-CoV-2, având în vedere că o parte din personalul care ar trebui să îi îngrijească le-ar putea transmite infecţia. Chiar şi acum, în momentul în care personalul medical ar fi trebuit să aibă schema de vaccinare completă, observăm că încă există focare şi o rată mare de transmitere a cazurilor în unităţi medicale.

Articolul integral, în Ziarul de Iași.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here