Tibi Ușeriu a reușit din nou: „Să te întorci acolo unde ai suferit o traumă…”

Foto: Facebook

Românul Tibi Uşeriu a terminat al doilea, joi, după şapte zile de la start, cursa Yukon Arctic Ultra, din nordul Canadei. Distanța: aproape 500 de kilometri.

Elvețianul Fabian Imfeld a câștigat cursa cu un avans de aproximativ şase ore faţă de Uşeriu. În 30 ianuarie, 21 de sportivi au lat startul în această probă, însă numai Imfeld şi Uşeriu au ajuns la linia de finish.

„Am ajuns la capăt, deşi drumul ăsta părea la un moment dat fără capăt. Vă mulţumesc enorm pentru susţinerea voastră. Fără gândurile voastre bune, jur că m-aş fi pierdut pe drum. Mulţumesc Tăşuleasa şi mulţumesc Via Transilvanica, drumul nostru, al tuturor, cel care m-a trimis aici în delegaţie, ca ambasador. La ora asta, gândurile mele sunt puţine şi simple. Zic aşa: Uneori, pare greu să te întorci şi doar pentru că ai uitat undeva becul aprins. Să te întorci acolo unde ai suferit o traumă, e un pic şi mai greu. Pozele astea două puse în paralel, spun povestea acestei aventuri. Sunt fericit că am îndreptat lucrurile. Trag scurt o concluzie de încheiere, înainte de a mă prăbuşi într-un somn adânc: Să nu uităm că visurile noastre, ale fiecăruia, fie ele mici sau mari, chiar contează. Fără idealuri, mă tem că am dispărea. Aşadar, să nu renunţăm la ele orice ar fi. Vă mulţumesc, ne vedem acasă”, a scris Tibi Uşeriu, pe pagina sa de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here