Are loc o dispută majoră între universitățile de elită din America și evrei (sau cu liberalii în general?)
Masacrul din 7 octombrie atrage o victimă pe care autorii săi Hamas nici măcar nu au anticipat-o: relația specială dintre evreii din America și mulți israelieni și universitățile de elită din Statele Unite. Acest lucru ar putea avea consecințe majore.
Eu însumi fac parte din această comunitate, după ce am urmat Universitatea din Pennsylvania (afectuos cunoscută sub numele „Penn”) și am absolvit masterul (în informatică, cumva) la Columbia. Ambele fac parte din așa-numita Ivy League – opt instituții venerabile care au produs aproape jumătate din președinții Statelor Unite.
Această experiență a fost formativă: ne consideram privilegiați (când asta era încă un lucru bun) și am fost învățați să presupunem că pedigree-ul ne va deschide uși de acum înainte (ceea ce și a făcut, ca să zicem așa, într-o oarecare măsură).
Acum sunt implicat în grupul de alumni Penn din Israel, pentru care m-am oferit voluntar din apreciere și nostalgie. Această organizație a decis să rupă legăturile cu universitatea acum câteva săptămâni – cam în aceeași perioadă, mari donatori ai Penn, precum miliardarii Mark Rowan și Ron Lauder, au anunțat că vor opri donațiile. Zestrea Penn este de peste 20 de miliarde de dolari, cea a Columbia este aproape la fel de mare și cea mai mare parte provine de la oameni ca ei. Prin urmare, de ce se întâmplă toate astea, la Penn și la nivelul Ivy?
Se întâmplă pentru că există un sentiment larg răspândit în rândul evreilor că șefia universităților fie a tăcut cu privire la masacrarea a aproximativ 1.400 de israelieni de acum o lună, fie s-a poziționat într-un fel echivoc, insistând pe denunțuri echitabile vizând „toată violența”. Mai mult decât atât, ruptura a fost adâncită de refuzul general al multor universități de a condamna sau de a preveni mitingurile pro-palestiniene din campusuri, care implicau sprijin pentru Hamas și uneori amenințări fizice la adresa evreilor.
La aceste demonstrații la care studenții scandează „de la râu la mare” și flutură steaguri Hamas participă un amestec de studenți de origine arabă sau cu înclinație „progresistă”. Acest lucru a abătut ridicolul asupra membrilor fără habar ai comunității LGBTQ, care par să nu știe că, în tipul de califat pe care Hamas și tovarășii săi jihadiști l-ar stabili, „celălalt” ar fi atârnat de căpriori, spânzurat în copaci sau împușcat în stradă. Presupunerea generală este că ei sunt ignoranți și, fără îndoială, mulți sunt, sau că în joc este antisemitismul și cu siguranță este și așa ceva acolo. Dar eu nu cred că vreunul dintre aceștia este factorul principal.
Principalul lucru este că o proporție uriașă de tineri americani (precum tinerii europeni) disprețuiește Israelul din cauza angajamentului lor generațional mai larg de a lupta împotriva opresiunii și de a promova multiculturalismul – în timp ce Israelul este văzut ca „alb” și oprimând palestinienii (lucru pe care, în Cisiordania, în mod rușinos, îl face). Nu este aici faptul că ei nu știu că Hamas sunt teroriști; un sondaj recent a arătat că jumătate dintre tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani din SUA știu asta; ei doar susțin terorismul împotriva Israelului din cauza „contextului”.
În general, această generație tânără are opinii care îi uimesc pe toți ceilalți, chiar și pe cei care nu sunt cu mult mai în vârstă. Studiile sugerează că o majoritate preferă „socialismul” „capitalismului”, în SUA. Indiferența lor larg răspândită față de libertatea de exprimare, ostilitatea față de umorul mușcător și arta inovatoare, insistența de a evita ofensa și sprijinul pentru „anulări” (cancellations – orig.), toate îi definesc ca iliberali.
De ce s-a întâmplat acum – când lumea are mai mult decât suficiente alte probleme? Este o întrebare deschisă. Poate că din cauza rețelelor sociale; poate din cauza eșecurilor generației boomer și al prăjirii Pământului. În orice caz, creează o diviziune clară în stânga politică între liberali și progresiști.
Evreii sunt în mare parte liberali (un termen care îi încurcă pe americani, dar să lăsăm asta deoparte). Sondajele au arătat că doar 16% dintre ei se definesc ca fiind conservatori. Doar 8% se definesc ca fiind progresiști. Restul sunt liberali sau moderați și, în general, trei sferturi îi susțin în mod sigur pe democrați.
Acești liberali observă obsesia tinerei generații pentru identitate și paradigma oprimat-opresor, tendința sa către narațiuni uneori fără sens despre „decolonizare” și sunt șocați. Și când văd universități importante, organizații media și corporații care cedează, sunt dezamăgiți și încep să se gândească să riposteze. Această armă aştepta să fie folosită; evenimentele din ultima lună au fost declanșatorul.
Desigur, nu toți sunt la fel. În ultimele zile, peste 100 de lideri de universități au emis o declarație în care se poziționează alături de Israel, dar Ivy League a lipsit.
Divorțul Ivy de evrei avea deja loc la foc mic, în mare parte pentru că începuseră să se diversifice, ceea ce era destul de rezonabil. Când am urmat eu Penn și Columbia, în anii 1980, la ambele aproximativ 40% erau evrei – o disproporție absurdă, având în vedere că evreii reprezintă 2% din populația SUA. Acum, probabil, o șesime dintre studenți sunt evrei, iar această cifră va scădea cu siguranță și mai mult.
Să sperăm că gardurile se vor repara. Este greu de exagerat profunzimea contribuției evreiești la universitățile americane de top (nu doar la cele din Ivy) și, în mod realist, invers. Lista gânditorilor evrei proveniți din instituții este un lucru care ar uimi. Pentru a economisi timp, îl voi menționa pur și simplu pe Albert Einstein, om de Princeton.
Dar dacă nu? Și dacă donațiile chiar vor seca? Unii cred că donatorii arabi îi vor înlocui pe evrei. Într-adevăr, în ultimele două decenii, numai Qatarul (un sponsor principal al Hamas) a vărsat aproximativ 5 miliarde de dolari în școlile americane de elită. Islamiștii și progresiștii s-ar face tovarăși de pat ciudați, asta e sigur, și nimeni nu poate spune unde vor duce toate astea.
Absolvenții Penn, din Israel, dezbat ce să facă în continuare. Unii nu mai vor să aibă nicio legătură cu școala (o mare parte din furie are la bază o conferință din luna septembrie din campus, intitulată Palestine Writes, care a prezentat vorbitori presupus antisemiți și cu siguranță turbat de antisioniști). Alții, mă număr printre ei, prefer să țină ușa deschisă și să emită cereri clare, cuplate cu amenințări: de exemplu, că de acum înainte trebuie să trateze sprijinul pentru Hamas la fel cum e tratat sprijinul pentru ISIS, pentru naziști sau pentru Ku Klux Klan. În esență, mesaje precum: Nu-ți mai pasă de libertatea de exprimare? Bine – restricționați această formă particulară de discurs. Crezi că universitățile ar trebui să ia o poziție publică cu privire la evenimentele actuale? Grozav – luați atitudine față de acest eveniment.
Un grup mare de absolvenți de Harvard, care își spun Harvard College Jewish Alumni Association, s-au organizat pentru a face ceva similar, ca răspuns la tăcerea conducerii, după ce zeci de grupuri de studenți se declaraseră în favoarea Hamas. Ei îndeamnă ca până când universitatea își repară atitudinea, donațiile să fie limitate la 1 dolar.
Absolvenții evrei sunt supărați pe instituții, dar sunt îngroziți de tinerii în fața cărora sucombează aceste instituții. S-ar putea ca și alții să fie la fel de îngroziți. Peste 20 de ani, acești progresiști din generația Z, care își pun în prezent amprenta ca idioți utili ai jihadului global, vor conduce Statele Unite.
