Hamas poartă responsabilitatea pentru prăbușirea statului palestinian, asuprirea a milioane de locuitori din Gaza și zdrobirea regiunilor. Susținătorii săi occidentali sunt niște imbecili.
Progresiștilor care se unesc pentru Hamas în campusurile americane le scapă ceva simplu: sprijinirea palestinienilor, a căror cauză este suficient de nobilă, obligă o persoană rațională să nu sprijine Hamas. Hamas este dușmanul Palestinei și un flagel autentic pentru întreaga umanitate.
Hamas se opune oricărei acomodări cu Israelul și caută distrugerea acestuia – acesta este sensul formulei „de la râu la mare” – iar imamii săi au vorbit de un război până la capăt cu toți evreii, pe baza unor interpretări genocidare ale islamului. Astfel, a depus eforturi uriașe pentru a preveni o soluție cu două state pentru Palestina. Prevenire – nu promovare.
Încă din anii 1990, tactica sa preferată a fost cea a atentatelor sinucigașe menite să semene ură, să discrediteze eforturile de pace și să-i mute pe israelieni spre dreapta. Hamas a presupus, în mod corect, că dreapta israeliană, condusă în cea mai mare parte a acelei perioade de prim-ministrul Benjamin Netanyahu, va fi idiotul ei util – o expresie adesea aplicată în secolul trecut criticilor naivi și ignoranți ai Occidentului, care ajutau fără să vrea cauza comunistă.
În acest caz, dreapta israeliană a făcut într-adevăr jocul Hamas, torpilând eforturile de pace din partea israeliană, intensificând așezările evreiești pe pământul ocupat și oprimându-i pe palestinieni în moduri creative.
Prin urmare, atunci când palestinienilor li se întâmplă lucruri rele — când le este refuzată independența sau când sunt uciși civili într-o lovitură israeliană împotriva Hamas, grupul este fericit, nu trist. Când Hamas plasează un centru de comandă în tuneluri de sub principalul spital din Gaza, aceasta este o măsură specifică, nu o eroare. Dacă Israelul își pierde răbdarea și bombardează spitalul, Hamas va considera că este o victorie.
Dacă ar reuși să distrugă Israelul, țara pe care Hamas ar înființa-o în locul său ar fi o teocrație islamistă ignorantă care, precum în versiunea Gaza, ar fi modelată după principalul său sponsor, Republica Islamică Iran. Nu ar mai fi loc acolo pentru non-binari de gen și queer, chiar dacă scandează ei sloganuri Hamas la un miting din Manhattan. Nici pentru evrei, creștini sau musulmani nepioși.
Când, în 2005, Israelul și-a scos toate trupele și coloniștii din Fâșia Gaza, a vrut o relație bună cu oamenii de acolo, nu una rea. A încercat să aibă granițe destul de deschise și a fost dispus să ofere slujbe pentru locuitorii din Gaza, pentru că era mulțumit de forța de muncă ieftină.
Tot ceea e există în realitatea actuală, în care Gaza este descrisă ca fiind cea mai mare închisoare în aer liber din lume, a ajuns astfel deoarece Hamas a dat o lovitură de stat împotriva Autorității Palestiniene și a preluat controlul asupra fâșiei în 2007, jurând că va folosi teritoriul ca bază pentru a ataca Israelul. Acest lucru a dus la blocada impusă de Israel și Egiptul, a crescut sărăcia și a creat acel nivel de bunăstare la care te-ai aștepta atunci când la conducere se află o mafie violentă, iar faptul de a bea o bere este un lucru ilegal.
Tirurile persistente de rachete trase Hamas au declanșat mini-războaie cu Israelul în 2008, 2012, 2014, 2021 și 2022. Toate s-au încheiat la fel: moarte și distrugere în Gaza, iar Hamas a fost de acord să oprească lansarea de rachete până data viitoare. Israelul a cam fost criticat pentru răspunsul său militar, în mare parte justificat, dar niciunul dintre criticii săi nu avea idei geniale despre cum să se ocupe de Hamas.
Israelul părea pregătit să tolereze acest lucru, deoarece interceptorii săi Iron Dome erau eficienți împotriva rachetelor. Unii politicieni nesăbuiți, precum Netanyahu însuși, au văzut de fapt beneficii în acest aranjament, deoarece a slăbit Autoritatea Palestiniană moderată și a redus presiunea asupra Israelului pentru a intra într-un proces de ajungere la soluția cu două state.
Ecuația a fost aruncată în aer pe 7 octombrie, când 1.500 de teroriști Hamas au intrat într-un Israel ciudat de neapărat și s-au dezlănțuit ore în șir, masacrând peste 1.400 de oameni cu un nivel de barbarie care pune capăt discuției. Au împușcat părinți în fața copiilor lor, au ars și au dezmembrat bebeluși, au sărbătorit în fața trupurilor femeilor pe care le violaseră în grup și le uciseseră și au târât în Gaza sugari și supraviețuitori ai Holocaustului. Asta este ceea ce imbecilii de la Harvard au numit o „acțiune militară”.
Acum Israelul este hotărât să scape de Hamas cu orice preț, în ciuda scuturilor sale umane. Lucru care va fi la fel de urât pe cât pare.
Cum poate cineva sănătos la cap, în lumea asta, să susțină grupul care le provoacă toată această suferință în primul rând palestinienilor? Contrar celor crezute în baza jurnalismului leneș, Hamas nu a fost niciodată ales să guverneze Gaza și, dacă nu ar avea 50.000 de bandiți înarmați pentru a-i proteja, liderii săi ar fi aruncați în mare de către oamenii locului.
De ani buni scriu că situația din Gaza este nesustenabilă. I-am îndemnat pe israelieni să pună din nou pe masă opțiunea celor două state, chiar dacă luptă împotriva Hamas. Dacă critici proiectul de colonizare al Israelului în Cisiordania, eu sunt alături de tine. Dacă pui întrebări dificile despre planul Israelului pentru ziua de după Gaza, te aud. Dar lumea ar trebui să înceteze să facă jocurile Hamas.
Și mai sunt multe lucruri ce ar putea fi făcute fără a mai pune vieți în pericol.
Chiar dacă Statele Unite și o mare parte din Europa consideră Hamas un grup terorist, nu a existat niciodată un efort serios de a-i bloca finanțarea și de a-i neutraliza liderii.
Finanțarea pentru această grupare criminală este tulbure – deși o parte substanțială provine din ajutorul menit să-i hrănească pe oamenii din Gaza. Mult mai multe pot fi făcute de către organisme precum Biroul de Control al Activelor Străine al Trezoreriei SUA, care, teoretic, sancționează furnizorii de finanțare pentru Hamas și îi poate stoarce la sursă această finanțare.
În mod critic, Occidentul are o pârghie asupra a doi dintre cei trei principali vinovați: Qatar, care oferă finanțare Hamas și găzduiește lideri-cheie; și Turcia, pe care Israelul o acuză că a permis unui centru de comandă să opereze pe teritoriul său și este suspectată că a trimis explozibili către grup. Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a declarat recent că Hamas nu este un grup terorist, ci mai degrabă că luptă pentru „eliberare”.
Liderii Hamas, Khaled Mashal și Ismail Haniyeh, duc vieți generoase în Qatar, condamnându-și fără rușine poporul la suferință deși ei s-au cocoțat confortabil undeva departe. Iar Qatarul a trimis din 2007 sute de milioane de dolari pentru a susține regimul Hamas, în ultimii ani cu acordul Israelului, ceea ce a fost clar o greșeală.
În prezent, Qatarul este văzut ca fiind util în eforturile de a negocia o eliberare a celor 230 de ostatici capturați de Hamas la 7 octombrie, care includ și bebeluși. Asta pentru că petro-statul are relații atât de bune cu grupul. Lumea trebuie să ceară Qatarului să pună capăt acestei bune relații. Celelalte națiuni sunite din regiune ar trebui să ceară acest lucru în primul rând, deoarece Qatarul s-a amestecat în treburile lor și în sprijinul cauzelor islamiste.
Qatar își dorește să fie o țară normativă și să fie privit ca un investitor dorit în firmele vestice. A găzduit Cupa Mondială. Are o companie aeriană grozavă, un canal TV generalist rezonabil și turism decent. Acesta găzduiește Baza Aeriană Al Udeid, cea mai mare instalație militară americană din Orientul Mijlociu și are un comerț puternic cu Statele Unite.
Qatarul trebuie făcut să înțeleagă că acest profil și ambițiile sale generale în lume nu se aliniază cu sprijinul pentru un grup genocidar și cu crimele descrise mai sus. Un mesaj similar ar trebui transmis Turciei, în teorie aliat NATO, care găzduiește și o bază aeriană americană. Și cu oricine care cochetează cu Hamas.
Mesajul trebuie să fie acela că Hamas se află dincolo de limitele civilizației, iar orice relație cu acesta invită la statutul de paria imediat și extrem.
Principalul vinovat, Iranul, este desigur o altă poveste. Acolo nu există nicio alianță de păstrat. Iranul ar trebui să primească cele mai severe sancțiuni economice imaginabile atât din partea Europei, cât și a Statelor Unite, nu numai pentru finanțarea Hamas, ci și pentru înarmarea Hezbollah care a adus suferință în Liban. Iranul are gaze naturale pentru care speră să găsească piețe și a reușit să atenueze impactul sancțiunilor anterioare, dar asta nu înseamnă să nu încerci.
Ceea ce ne aduce la susținătorii „progresiști” americani, care sunt al doilea și poate principalul exemplu de idioți utili din povestea noastră. Tipul de societate pe care jihadismul global îl caută respinge toate versiunile de „celălalt” și nu se suprapune cu obiectivele progresiștilor occidentali. Ar submina tot ceea ce caută de fapt progresiştii. Nu ar ezita nicio secundă înainte de a-i ofensa sau de a le furniza spații nesigure. Și totuși, în ignoranța lor, prin narațiuni absurde privind decolonizarea, prin obsesia pentru narațiuni de tipul opresori versus opresați și prin pica pe care i-o poartă societatății a cărei libertate o exploatează, aceștia se arată îngăduitori.
SUA au Primul Amendament, dar nu toate expresiile sunt protejate: incitarea la violență este ilegală, iar statele și municipalitățile individuale au legi și reglementări privind crimele motivate de ură cărora li s-ar putea aplica. Nu există absolut niciun motiv ca administrațiile universitare să tolereze mitingurile pentru Hamas în campus sau expresiile de sprijin pentru Hamas de către orice organizație sau persoană afiliată instituțiilor lor. Ar trebui să fie ceva asemănător cu sprijinirea ISIS sau a naziștilor. Nu se aseamănă cu sprijinirea celor asupriți.
Progresiști, vă rugăm să învățați de la Barack Obama: Don’t do stupid shit.
