Ce perspective cristaline cântau serenade sub fereastra de la Kremlin a lui Putin mai acum 13 luni! Pe 5 aprilie 2021, liderul rus semna legea care îl cioplea în jilțul prezidențial cel puțin până în 2036. Manevra, deja pur formală la acea vreme, venea la capătul referendumului constituțional din vara lui 2020, în care autocratul aranjase „democratic” zarurile în favoarea sa, folosindu-se de mâinile paralizate ale poporului.
Un an și un război mai târziu, poporul rus rămâne la fel de anesteziat, dar, pe fondul sancțiunilor internaționale draconice, este tot mai presat să se trezească. Și, cel mai probabil, de ceea ce nu fusese în stare mintea, în cele din urmă va fi capabilă burta. Nu e aici o predicție animată de optimismul analistului surescitat, ci de logica indestructibilă a atavismului celui analizat.
Inevitabil, pentru Rusia și pentru ruși costurile încolonării în spatele lui Putin vor fi mari. Deja ar fi uriașe, în caz că trezirea s-ar produce mâine. Însă cum al doisprezecelea ceas se mai amână puțin, prețul plătit de populația Rusiei pentru resemnare (la ruși, atitudine generală și cu rădăcini istorice), mândrie (ușor de văzut la mulți dintre ei) și teamă (prezentă la majoritatea) va fi unul incomensurabil.
Atunci când vor deschide ochii, după lunga plonjare în visul excepționalismului rusesc cu bâta, peisajul ce li se va înfățișa rușilor va aduce neverosimil de mult cu cel din Mad Max: batalioane pulverizate pe front, lupte intestine în armată și în aparatul de securitate, acces castrat la know-how, hălci din economie puse la saramură, butoane ale economiei aflate în multe alte mâini decât cele rusești (de la occidentale la chineze), statut de paria pe termen lung, vecini mici ajutați masiv să devină mult mai robuști.
E drept că nimic din toate acestea nu poate atinge maturitatea peste noapte, dar la fel de adevărat este că toate aceste procese se desfășoară deja, se umflă de la o săptămână la alta, se îndreaptă spre punct fără întoarcere cu o viteză pe care nu îndrăzniseră mulți să o anticipeze.
Și, atenție: „nuclearele” nu au fost încă aruncate în joc, dar există suficiente semnale că, pe acest palier, pregătirea terenului a ajuns în stadii avansate:
- Embargo european la petrol (tratat explicit – vezi preconizatul anunț al UE în acest sens, aflat la câteva zile distanță);
- Embargo european la gaz (fiind un domeniu încă și mai sensibil decât cel al petrolului, din perspectiva clienților tradiționali ai Rusiei de pe continent, chestiunea gazului va avansa în forme implicite, dar va avansa);
- Intrarea războiului într-o fază nouă, în care binomul pasiv (Ucraina)-activ (Rusia) va suferi o mutație cu impact fundamental, devenind activ-activ. Pe acest tărâm, vântul în pupă este dat de faptul că, pe front, dar și la nivelul amenințărilor Kremlinului cu folosirea arsenalului atomic, s-a ajuns suficient de departe încât implicarea SUA și NATO să nu mai fie apăsată de la fel de multe tabuuri precum fusese cazul în primele zile ale conflictului. Sunt deja suficiente indicii că bătălia ucrainenilor nu mai este 100% defensivă, iar ceea ce s-a putut observa până acum e foarte probabil să pară joacă de copil când vom privi retrospectiv, peste o lună-două.
Pus propriu-zis la lucru, acest triunghi de procese (deja în curs) va avea un impact fundamental nu doar militar și economic, ci și geopolitic. Este aici o geometrie a intervenției aliate coroborate cu rezistența ucraineană, care, în feluri pe care, parțial, le-am mai sugerat în texte anterioare, are un potențial atât de vast, încât poate merge până la modificarea geometriei Federației Ruse, pe harta geografică și politică a lumii.
La cum decurge în teren războiul ruso-ucrainean, la cum arată demonii pe care el amenință să îi dezlănțuie pe teritoriul rus și date fiind calculele pe termen lung care se fac deja în cancelariile aliate, putem trage liniștiți concluzia că zille astea nu am intrat doar în luna mai a anului 2022, ci și într-o etapă nouă din punct de vedere geopolitic a următorului deceniu.
Ne îndepărtăm tot mai mult și, pe zi ce trece, tot mai rapid de Europa pe care o cunoscuserăm până la 24 februarie. Plonjăm, în schimb, într-un soi de necunoscut imperativ și creativ.
Propriu-zis, niciunul dintre actorii implicați în criza ruso-ucraineană – nici Vestul, nici Rusia – nu se pregătise dinainte pentru mutațiile uriașe care urmează. Dar congruența aceasta a pasivității dispare dacă privim mai departe, atunci când vine vorba de abordarea pe care aceiași actori o au în timp real. Vestul a scanat și a interpretat corect noul relief, începând destul de rapid munca titanică la o nouă viziune despre sine, despre Rusia, despre lume. Moscova, în schimb, a ratat testul lui „real time”, pășind imperturbabil pe vechea potecă, nedefinind o nouă abordare, cu atât mai puțin una adaptată evoluțiilor curente.
Probabil că pe marea tablă de șah, din partea Vestului, ne vom confrunta și cu unele calcule greșite, poate și cu mutări premature sau, la celălalt capăt, cu mutări tardive. Sunt inevitabile, dată fiind complexitatea jocului, ca și natura noastră imperfectă, dar faptul de a începe un nou calcul și a proiecta noi mutări oferă o marjă infinit mai mare de succes decât absența lor, așa cum tot mai limpede arată lucrurile privind spre Moscova.
Pe 24 februarie, Rusia a început războiul împotriva Ucrainei. Până la 24 mai, însă, se va fi pășit substanțial în faza cu adevărat urâtă pentru Moscova, cea a declanșării asaltului final contra atacatorului; cu multiplele deschideri politico-militare pe care etapa decisivă le trage după ea.
