În liniște și în ciuda preocupărilor legate de conciliere, mulți sfătuiesc să se ajungă la un compromis înainte ca o revenire a lui Trump să-l încurajeze și mai mult pe Putin.
Mandatul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski s-a încheiat pe 20 mai. Deși războiul cu Rusia a permis o prelungire tacită, este un moment potrivit pentru a evalua o catastrofă care a fost umbrită de războiul din Gaza, dar ale cărei riscuri asociate sunt mult mai mari.
Sprijinul pentru Ucraina a devenit o problemă politică controversată în Statele Unite, așa cum se întâmplă cu aproape orice lucru important, iar mulți oameni sunt emoționali în legătură cu aceasta. Dar o analiză sobră sugerează că Ucraina ar putea fi nevoită în curând să caute un acord cu Rusia.
La o conferință despre geopolitică, organizartă la Londra, la care am participat weekendul trecut, oficiali și analiști de rang înalt din SUA și Europa s-au împărțit în două narațiuni clare.
Conform primeia, președintele rus, Vladimir Putin, este un dictator, un nostalgic sovietic și un imperialist cu o tendință potențial hitleriană care, dacă ar fi abordată cu indulgență, ar stârni un apetit care s-ar îndrepta în curând către Moldova, țările baltice și poate chiar Polonia.
În această narațiune, Putin trebuie respins aproape cu orice preț, ceea ce înseamnă că Ucraina trebuie să fie înarmată până-n dinți și tratată ca un membru NATO. Președintele Joe Biden aderă public la acest punct de vedere, iar republicanii în mare parte îl urăsc.
Narațiunea opusă susține că Occidentul a greșit în mod dezastruos extinzând iluziile de apartenență la NATO în cazul unei țări ale cărei granițe se află la câteva sute de mile de Moscova și că Rusia — nu doar Putin — a fost lăsată fără prea multe opțiuni decât să traseze o limită.
Mai mult, este puțin probabil ca Rusia să piardă deoarece are un avantaj numeric masiv și o conducere hotărât – susținută de o mare parte a opiniei publice – care nu are probleme să sacrifice atât resurse, cât și vieți pentru a subjuga Ucraina. În mod critic, această narațiune spune că încălcarea șocantă de către Rusia a tabuului de lung parcurs privind amenințările nucleare ar putea să nu fie o cacealma.
În această narațiune, ar fi înțelept ca Ucraina să caute un compromis care ar implica cedarea unei mari părți a teritoriului pierdut în ultimul deceniu, de când Rusia a invadat Crimeea și a început mașinațiunile în estul Ucrainei, o zonă în mare parte vorbitoare de limbă rusă (mare parte din acest teritoriu fiind capturat și anexat ulterior de Rusia după „referendumuri” locale false).
Oameni inteligenți și bine informați – amirali, diplomați și universitari – au astfel puncte de vedere opuse. Dar toți par să fie de acord cu acest lucru: dacă fostul președinte Donald Trump revine la putere în SUA, Ucraina va fi vândută pe bucăți de tranzacționalul și lipsitul de scrupule acolit al lui Putin din Casa Albă.
Iar dacă acest lucru se întâmplă sub presiune, cu Trump practic sprijinindu-l pe Putin, rezultatul va fi un scenariu de coșmar în care Rusia ar fi tentată să adopte o abordare maximalistă, capturând Kievul, răsturnându-l (sau mai rău) pe Zelenski și instalând un regim marionetă peste întreaga țară (poate „condus” de lingăul pro-Kremlin și ex-președinte ucrainean, Viktor Ianukovici).
Nu mă dau în vânt după concesii. Sunt în favoarea acțiunilor pentru schimbarea regimului în Iran și aș fi impus sancțiuni mult mai dure Rusiei. Multe dintre băncile Rusiei, de exemplu, nu au fost scoase din sistemul SWIFT de teama că Occidentul ar putea plăti un preț. Aceste jumătăți de măsuri constituie un motiv major pentru care Rusia nu a fost îngenunchiată. Dar știu și că situația nu este atât de simplă precum pare.
Războiul a ucis cel puțin 10.000 de civili ucraineni și sute de mii de soldați din ambele tabere, a lăsat orașe în ruine și a afectat economia mondială.
Deși economia Rusiei se mișcă, valoroasa ei relație cu Occidentul – și cu investitorii occidentali – a fost afectată pentru decenii. Putin s-a transformat într-un dictator caricatural de malefic, care își asasinează și închide rivalii și criticii; se vede pe sine într-o rivalitate de sumă zero cu Occidentul democratic și cu ordinea mondială liberală, fiind hotărât să folosească mașinațiuni cibernetice pentru a semăna haos în întreaga lume și a aduce la putere personaje cu rol perturbator.
Oricine susține aplanarea în fața lui invită la comparații cu nefericitul prim-ministru britanic Neville Chamberlain, care a cedat Cehoslovacia într-un efort zadarnic de a-i opri pe naziști să atace alte țări. Hitler a continuat să mărșăluiască spre Polonia, să bombardeze Londra, să ocupe Franța și așa mai departe, iar diplomația cu dictatorii a fost discreditată și supusă ridicolului.
Imperialismul Rusiei este deosebit de revoltător, având în vedere cât de mult teritoriu are deja. O mare parte din acesta este gheață , dar o mare parte nu este, iar Putin e dispus să sacrifice sute de mii de vieți pentru a face și mai mare ceea ce, ca teritoriu, este deja cea mai mare țară din lume.
Opoziția fermă față de acest lucru este populară în Ucraina, iar Zelenski a impresionat lumea cu duritatea sa jucăușă, costumația sa și uimitoarea lui poveste de comedian devenit președinte.
Dar există și o altă poveste care nu a prea fost auzită din cauza temerilor legate de o expunere comparații cu Chamberlain.
Aceasta ar începe prin a înțelege natura granițelor pe care atât de mulți ucraineni și-au pierdut viața încercând să le apere: ele nu sunt altceva decât granițele interne ale Uniunii Sovietice, concepute de aparatciki comuniști care nu erau jucători de bună-credință.
Aceste granițe au fost determinate de multe lucruri și, cu siguranță, etnia a fost unul dintre ele. Granițele Tadjikistanului într-adevăr corespundeau cu locul în care locuia poporul tadjik – până în prezent este format aproape 90% din tadjici.
Dar au existat și alte considerații, inclusiv beneficiile politice, valoarea strategică și amplasarea instalațiilor militare. Sovieticii nu aveau niciun interes să permită republicilor să devină state naționale viabile, așa că au mutat ruși în unele dintre ele – inclusiv în Ucraina – și au lăsat un amestec în multe locuri.
Din moment ce s-a temut că Moldova – care este în esență nord-estul României – ar putea încerca să se reunească cu țara-mamă, au fost aduși slavi și apoi i s-a atașat o felie de Ucraina – Transnistria – o provincie agitată și violentă încă de la declararea independenței Moldovei, în 1991.
De asemenea, sovieticii au decis să plaseze Nagorno-Karabah, care avea de multă vreme o majoritate etnică armeană, în Azerbaidjan atunci când au construit acea republică inexistentă anterior. Rezultatul? Decenii de tensiuni care au dus la o serie de atacuri recente azere soldate cu fuga întregii populații a enclavei. Și cum rămâne cu Ucraina? Ei bine, luați în considerare Crimeea, pe care Rusia a ocupat-o în 2014 – moment în care mulți cred că de fapt a început actualul război. Practic nu a existat nicio luptă atunci când Rusia a pus mâna pe ea, iar populația, în majoritate covârșitoare de etnie rusă (mulțumită țarilor și lui Iosif Stalin), a părut să-i considere bineveniți pe ocupanți.
Oficialii ucraineni se comportă astăzi ca și cum Crimeea ar fi un fel de teritoriu ucrainean sfânt, dar pe care rușii l-au luat înapoi. Crimeea, care are un port strategic la Marea Neagră, a fost de fapt dăruită Republicii Ucrainene de la Republica Rusă în 1954 de către liderul sovietic Nikita Hrușciov, care era ucrainean.
Niciuna dintre aceste granițe speciale nu este sacrosantă. Puține granițe sunt, întrucât cea mai mare parte a istoriei umane este o litanie de cuceriri și migrații.
Cu siguranță, Putin preferă să subjuge toată Ucraina, pe care nu o consideră o țară adevărată. Dar ceea ce îl obsedează în mod clar pe el – și pe mulți alți ruși – sunt zonele de est ale Donețkului și Luganskului și un pod pe uscat către Crimeea, care altfel este o exclavă. Acea zonă din estul Ucrainei este valoroasă, cu industrii de cărbune și oțel, fabrici petrochimice și sol fertil. Pierderea ei nu ar fi ceva banal pentru Ucraina. Dar nici nu este ceva devastator.
Regiunea găzduiește, de asemenea, o majoritate vorbitoare de limbă rusă și mulți etnici ruși. Este puțin probabil ca oamenii de acolo să vrea cu adevărat să se alăture Rusiei, dar asta se datorează în principal faptului că Rusia este o dictatură atât de îngrozitoare. Într-un tărâm post-Putin, ar putea.
Într-adevăr, există un argument că Ucrainei i-ar putea fi mai bine fără atât de mulți vorbitori de rusă.
