Tot mai mulți oficiali de la Kremlin critică războiul lui Putin: A fost o greșeală catastrofală

La aproape opt săptămâni după ce Vladimir Putin a trimis trupe în Ucraina, Rusia se confruntă cu pierderi militare în creștere și cu o izolare internațională fără precedent. Un număr retrâns, dar care este în creștere, de oficiali din interiorul Kremlinului pun sub semnul întrebării decizia de a intra în război, scrie Bloomberg.

Numărul criticilor de la vârful puterii este încă limitat, dar aceștia sunt răspândiți în posturi la nivel înalt în afaceri guvernamentale și de stat. Ei cred că invazia a fost o greșeală catastrofală care va da țara înapoi cu ani de zile, scrie Bloomberg citând zece persoane care cunosc direct situația. Toți au vorbit sub condiția anonimatului, temându-se să comenteze public.

Oficialii citați au spus că, până acum, nu au întrezărit nicio șansă ca președintele rus să-și schimbe poziția sau să întâmpine rezistență pe plan intern. Bazându-se tot mai mult pe un cerc restrâns de consilieri, Putin a respins încercările altor oficiali de a-l avertiza asupra costurilor economice și politice dezastruoase pe care le va avea războiul, au precizat sursele citate de Bloomberg.

Unii au spus că împărtășesc tot mai mult teama exprimată de oficialii serviciilor americane de informații, potrivit cărora Putin ar putea recurge la utilizarea limitată a armelor nucleare dacă se va confrunta cu un eșec în această campanie pe care o consideră misiunea sa istorică.

Războiul lui Putin se bucură de sprijin din partea elitei rusești, mulți oameni din interior îmbrățișând în public și în privat varianta Kremlinului conform căreia conflictul cu Occidentul este inevitabil și cred că economia se va adapta la sancțiunile radicale impuse de SUA și aliații săi. Și sprijinul public rămâne puternic, deoarece șocul inițial și perturbarea sancțiunilor au făcut loc unui fel de stabilitate suprarealistă în Rusia, arată Bloomberg.

Totuși, din ce în ce mai mulți oameni din interior consideră  că angajamentul lui Putin de a continua invazia va condamna Rusia la ani de izolare și tensiuni sporite, în urma cărora va rîmâne cu economia paralizată, securitatea compromisă și influența globală distrusă. Câțiva magnați de afaceri au făcut declarații voalate punând la îndoială strategia Kremlinului, dar mulți jucători puternici se tem de reprimarea tot mai mare a disidenței pentru a-și exprima în public îngrijorarea.

Scepticii au fost surprinși de viteza și amploarea răspunsului din partea SUA și a aliaților săi, cu sancțiuni care au ”înghețat” jumătate din rezervele de 640 de miliarde de dolari ale băncii centrale, în timp ce companiile străine au renunțat la zeci de ani de investiții pentru a închide operațiunile aproape peste noapte, precum și de extinderea sprijinului militar pentru Kiev, pentru a stopa înaintarea Rusiei.

Înalți oficiali au încercat să-i explice președintelui Putin că impactul economic al sancțiunilor va fi devastator, ștergând cele două decenii de creștere și standarde de viață ridicate înregistrate în timpul guvernării sale.

Putin a respins, însă, avertismentele, spunând că, în timp ce Rusia va plăti un cost uriaș, Occidentul nu i-a lăsat altă alternativă decât să poarte război. În public, Putin spune că „blitzkrieg-ul economic” a eșuat și susține că economia se va adapta.

Președintele rămâne încrezător că are publicul de partea sa și că rușii sunt pregătiți să îndure ani de sacrificii pentru viziunea sa despre măreția națională. Cu ajutorul unor controale dure de capital, rubla și-a recuperat o parte din pierderile inițiale și, deși inflația a crescut, perturbările economice rămân încă relativ limitate.

Putin este hotărât să continue lupta, chiar dacă Kremlinul a trebuit să renunțe la ambiția de a prelua rapid o mare parte a Ucrainei și trebuie să ducă o luptă istovitoare pentru regiunea Donbas. Conform acestui punct de vedere, dacă Rusia s-ar mulțumi cu mai puțin, ar părea fără speranță, vulnerabilă și slabă în fața amenințării venite din partea SUA și a aliaților săi.

Prieteniile instabile și eșuate ale lui Putin. Mesajul deloc roz, pentru alți putiniști, derivat din cazul Medveciuk

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here