Agenţia de Management al Destinaţiei Bihor, instituţia din subordinea Consiliului Judeţean Bihor menită să dezvolte turismul în judeţ, dar care nu se poate lăuda cu rezultate notabile în ultimii ani, se restructurează din temelii, scrie Bihoreanul.
Potrivit sursei citate, în ultima şedinţă AGA s-a decis reducerea organigramei de la 16 posturi la două. Cei 14 angajaţi au fost disponibilizaţi.
“Începând cu ieri (n.r. marţi), am dat preavizul tuturor angajaţilor, după desfacerea contractelor de muncă. Urmează ca posturile cele două din noua organigramă să fie ocupate prin interviu, în urma unei evaluări interne în rândul tuturor angajaţilor. Dacă nu va fi posibil să ocupăm poziţiile cu oameni din rândul foştilor angajaţi, vom căuta în exterior”, a declarat miercuri, pentru Bihoreanul, Mihai Jurca, reprezentantul CJ Bihor în AGA.
Vor fi păstarte însă două posturi a se asigura continuitatea în implementarea unui proiect cu finanţare europeană derulat de agenţie, dar pentru ele va fi organizat concurs.
Reducerea organigramei la AMD Bihor era previzibilă, notează Bihoreanul, ţinând cont că preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, a anunţat deja că urmează restructurări masive în aparatul propriu al CJ, dar şi în agenţiile şi instituţiile subordonate.















Comments are closed.