Trei localităţi din Doneţk, eliberate. Ucraina anunță că rușii au mai aruncat în aer un baraj

Sursa: Twitter

Ucraina anunţă că în urma operaţiunilor contraofensive a eliberat trei localităţi din regiunea Doneţk, relatează The Kyiv Independent, preluat de News.ro.

Au fost eliberate Blahodatne, Neskuchne şi Makarivka.

Sâmbătă, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat startul contraofensivei Ucrainei.

Pe de altă parte, Valeri Şerşen, purtător de cuvânt al armatei, a declarat că forţele ruse au aruncat în aer un baraj mic de pe râul Mokri Yali în tentativa de a încetini contraofensiva Ucrainei. Din cauza ruperii barajului au fost inundate zone de pe ambele maluri ale râului.

“Acest lucru nu afectează acţiunile contraofensive”, a spus Şerşen pentru Ukrainska Pravda, precizând că forţele ucrainene se îndreaptă spre localitatea Urozhaine, situată în aval.

Războiul a ajuns în Rusia | Străzi goale, case în ruină, acoperișuri în flăcări. Raportaj din punctul cel mai fierbinte al regiunii Belgorod