Trei pacienți de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni au murit după ce au consumat mâncare pe bază de pește oferită de o mănăstire

Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Vaslui a demarat, în noaptea de miercuri spre joi, controale la Mănăstirea Floreşti şi la Spitalul de Psihiatrie Murgeni – unde trei pacienţi au murit şi alţi 27 au fost internaţi în spital – verificările arătând că aproximativ 170 de porţii de ciorbă şi peşte pangasius cu legume au fost trimise de la mănăstire la spital. Mănăstirea a fost amendată pentru că nu avea dreptul să presteze activităţi de catering, transmite News.ro.

„Noi ne-am autosesizat, instituţia a trimis două echipe: una la mănăstirea Floreşti şi o alta la Spitalul de Neuropsihiatrie din Murgeni. Investigaţiile noastre s-au finalizat spre dimineaţă, au fost luate măsurile legale, s-au recoltat probe care au ajuns la Institutul de Igienă şi Sănătate Publică din Bucureşti, aşteptăm rezultatul investigaţiilor. Se bănuieşte că peştele ar putea fi incriminat. În ziua de marţi, mănăstirea Floreşti a dus 170 de porţii de ciorbă din peşte cu perişoare din peşte şi respectiv peşte prăjit cu legume, pangasius”, a declarat joi, pentru News.ro, directorul DSVSA Vaslui, Nelu Munteanu.

Potrivit acestuia, peştele a fost cumpărat cu factură fiscală de la un depozit din Bîrlad. Controalele vor fi extinse şi la acest depozit.
„Sigur că vom merge mai departe cu investigaţii cu privire la sortimentul de peşte”, a precizat directorul DSVSA Vaslui.
Întrebat dacă autorităţile au aflat deja dacă din lotul de peşte care a fost vândut din depozitul din Bârlad şi din care au fost preparate alimentele trimise către spital au fost puse în vânzare cantităţi şi pe piaţa din Vaslui, Nelu Munteanu a răspuns:„ Vom afla în urma anchetei pe care o vom face astăzi, la depozit, ce pot să spun este că nu am mai avut nicio semnalare privind îmbolnăviri în rândul eventualilor consumatori finali”.
În ceea ce priveşte cantina spitalului, oficialul DSVSA a precizat că aceasta are autorizaţie sanitar-veterinară, au fost controale în trecut acolo şi din punctul de vedere al igienei nu au fost semnalate probleme.
Mănăstirea Floreşti a fost amendată pe motiv că nu era autorizată din punct sanitar-veterinar pentru activităţi de cantină-catering. Amenda a fost aplicată în baza Hotărârii de Guvern 984, art. 6 alin. b) punctul 9, act normativ care prevede că sancţiunile în astfel de situaţii sunt cuprinse între 40.000 şi 50.000 de lei.
Trei pacienţi de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni, judeţul Vaslui, au murit şi un altul este în stare gravă, după ce toţi cei internaţi au mâncat alimente pe bază de peşte, oferite de o mănăstire, anunţă Ministerul Sănătăţii.
Alţi 29 de pacienţi au fost transferaţi la Spitalul din Bârlad şi la UPU Vaslui.
La Spitalul din Murgeni sunt internate peste o sută de persoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here