T​ribunalul Bucureşti judecă contestaţia președintelui CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, împotriva controlului judiciar

Sursa: Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, a sosit joi la Tribunalul Bucureşti, unde este judecată contestaţia sa faţă de măsura controlului judiciar decisă în dosarul în care este cercetat de DNA pentru luare de mită şi fals în declaraţii. Prin ordonanţa emisă de procurori, lui Dumitrescu i se interzice şi să exercite funcţia administrativă pe care o ocupă la nivelul CJ Prahova. Apărătorul lui Iulian Dumitrescu, avocatul Cristian Ene, a afirmat că a depus în faţa instanţei mai multe înscrisuri care dovedesc faptul că nu este oportun acest control judiciar pentru Iulian Dumitrescu, notează News.ro.

UPDATE – “Plângerea faţă de controlul judiciar a fost depusă pentru a se clarifica dacă într-adevăr există nevoie de control judiciat pentru buna desfăşurare a urmăririi penale. Am invocat mai multe motive, care pot determina judecătorul să aprecieze că urmărirea penală se poate desfăşura în condiţii foarte bune fără nevoia controlului judiciar. Am depus înscrisuri şi am scos în evidenţă mai multe aspecte în dosarul cauzei care într-adevăr dovedesc că la acest moment nu apare ca oportun şi temeinic acest control judiciar”, a declarat jurnaliştilor avocatul Cristian Ene.
ŞTIREA INIŢIALĂ – Avocatul său, Cristian Ene, a declarat, la sosirea la instanţă că a fost contestată măsura controlului judiciar pentru ca judecătorul să stabilească dacă aceasta este justificată.
De asemenea, el s-a referit şi la interpretarea sumei invocate de procurori în cazul mitei, precizând că suma se referă la un act comercial şi că toamci de aceea judecătorii trebuie să se pronunţe.

Iulian Dumitrescu a contestat, la Tribunalul Bucureşti, măsura controlului judiciar luată de procurorii DNA în ceea ce îl priveşte.
DNA l-a plasat sub control judiciar, în 1 februarie, pe Iulian Dumitrescu, în dosarul în care el este cercetat pentru luare de mită şi fals în declaraţii, iar sora sa şi soţul acesteia sunt urmăriţi penal pentru complicitate la luare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, respectiv complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii.
Prin ordonanţa emisă de DNA, lui Iulian Dumitrescu i se impun mai multe interdicţii, inclusiv aceea de a-şi exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, calitate în care ar fi comis faptele pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de el.
Iulian Dumitrescu, fost preşedinte al PNL Prahova şi fost prim-vicepreşedinte al PNL, este suspectat că, ajutat de cumnatul său, Daniel Lambrea, ar fi pretins, în perioada noiembrie-decembrie 2022, unui om de afaceri achiziţionarea în schimbul sumei de 47.500.000 lei a părţilor sociale deţinute de Daniel Lambrea la o societate comercială, valoare supraevaluată faţă de valoarea reală a acestora, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ca preşedinte de Consiliu Judeţean (CJ) Prahova şi ar fi primit, până în 4 decembrie 2023, cu ajutorul celor 2 complici, suma totală de 16.210.000 lei. Una dintre societăţile omului de afaceri ar fi avut la momentul pretinderii în derulare un contract cu CJ Prahova, iar ulterior achiziţionării societăţii comerciale de la Lambrea i s-ar mai fi atribuit un nou contract de lucrări cu beneficiar CJ Prahova.
Preşedintele CJ Prahova este, de asemenea, suspectat că a omis să treacă, în trei dintre declaraţiile de avere pe care le-a completat, sume importante de bani care ar fi fost cheltuite preponderent pentru excursii în străinătate şi bunuri de lux achiziţionate din afara ţării, liceu privat, cursuri tenis, chirie într-un complex rezidenţial de lux.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here