Turcan vorbește despre un „trend considerabil” de persoane care se pensionează de la stat şi se reangajează în instituţii publice

Inquam Photos / Alexandra Pandrea

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, anunţă că, în condiţiile în care există „un trend considerabil” privind angajaţii din sistemul public ieşiţi la pensie şi reangajaţi tot la stat, intenţionează să le dea bugetarilor posibilitatea de a lucra până la vârste mai înaintate, însă fără a mai putea cumula pensia cu salariul de la stat.

„Sunt foarte mulţi oameni care, şi înainte de vârsta de pensionare, şi după vârsta de pensionare au ales să se pensioneze şi, imediat după pensionare, s-au angajat la stat. Şi, văzând acest trend, care este unul considerabil, adică de oameni ieşiţi în pensie care se reangajează la stat, am apreciat că ar fi bine să dm această oportunitate să lucreze, dacă vor, în sistemul public, până la o vârstă chiar mai înaintată, de 70 de ani (…) de exemplu, însă să nu mai cumuleze şi pensia în momentul în care au salariu de la stat. Dacă, de exemplu, lucrează în sistemul privat, evident că pot să cumuleze şi salariul în mediul privat şi pensia”, a declarat Raluca Turcan miercuri seară, la Antena 3. 

Ea a precizat că cei care lucrează vor putea beneficia de o pensie mai mare pentru că astfel creşte contributivitatea la sistemul public. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here