Turcia ar fi interzis navelor de război rusești să intre în Marea Neagră

Foto: Wikimedia Commons

Turcia ar fi interzis trecerea navelor de război rusești prin Marea Neagră, potrivit unei postări pe Twitter a președintelui Ucrainei. 

„Îi mulțumesc prietenului meu, domnului președinte al Turciei Erdogan și oamenilor din Turcia pentru sprijinul lor puternic. Interzicerea trecerii navelor de război rusești în Marea Neagră și sprijinul militar și umanitar semnificativ pentru Ucraina sunt extrem de importante astăzi. Oamenii din Ucraina nu vor uita asta niciodată!”, a scris Zelenski sâmbătă pe Twitter.

Informația nu a fost însă confirmată și de administrația Erdogan.

Vineri, diplomația turcă declarase că nu poate bloca accesul navelor de război ruseşti în Marea Neagră prin strâmtorile sale, aşa cum a cerut Ucraina, din cauza unei clauze dintr-un pact internaţional care permite navelor să revină la bazele lor.

Ucraina a cerut Turciei să blocheze traversarea strâmtorilor Bosfor şi Dardanele navelor de război ruseşti care intenţionează să intre în Marea Neagră, după ce Moscova a lansat joi un atac terestru, maritim şi aerian pe scară largă împotriva Ucrainei.

Forţele ruseşti au debarcat în porturile ucrainene de la Marea Neagră şi de la Marea Azov în cursul invaziei.

Conform Convenţiei Montreaux din 1936, Turcia deţine controlul asupra strâmtorilor şi poate limita trecerea navelor militare în caz de război şi în caz de ameninţare, dar cererea ucraineană a pus într-o situaţie dificilă această ţară, membră a NATO, care încearcă să menţină un echilibru între angajamentele sale faţă de Occident şi legăturile strânse cu Rusia.

Aflat într-o vizită în Kazahstan, ministrul de externe turc, Mevlut Cavusoglu, a declarat că Turcia studiază cererea Kievului, dar că Rusia are dreptul – potrivit Convenţiei – să-şi aducă navele în portul de origine, care în acest caz este în Marea Neagră.

Astfel, chiar dacă Turcia decide, după o procedură judiciară, să accepte cererea Ucrainei şi să închidă strâmtorile pentru navele de război ruseşti, ele ar fi împiedicate doar să navigheze în alt sens decât către baza lor din Marea Mediterană.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here