Ucraina a doborât 16 drone de fabricaţie iraniană

Sursa: Twitter

Apărarea aeriană ucraineană a doborât 16 drone Shahed de fabricaţie iraniană în cursul nopţii de joi spre vineri, a anunţat Comandamentul Forţelor Aeriene ale armatei ucrainene, relatează CNN, potrivit News.ro.

Dispozitivele aeriene explozive au fost trimise după ce în cursul zilei Rusia lansase unul dintre cele mai mari atacuri cu rachete împotriva Ucrainei de la începutul războiului.

Dronele de fabricaţie iraniană „au atacat Ucraina din direcţia sud-est şi nord. Pentru a depăşi sistemul de apărare aeriană al Ucrainei, inamicul a încercat să folosească albia râului Nipru”, precizează un comunicat al Comandamentului Forţelor Aeriene.

„Toate cele 16 drone kamikaze au fost distruse de forţele şi echipamentele comandamentelor aeriene „Shid” (Est) şi „Centru”, precum şi de alte unităţi de apărare aeriană”, arată comunicatul.

Cinci drone au fost doborâte deasupra capitalei Kiev în primele ore ale zilei de vineri, a declarat administraţia militară a oraşului într-o postare pe Telegram.

Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a adăugat, într-o postare pe Telegram, că alte două drone au fost doborâte în afara oraşului, ceea ce ridică la şapte numărul total de drone doborâte deasupra regiunii Kiev.

 

Războiul din Ucraina, în imagini – Zilele 307 și 308

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here