Ucraina anunță că o rachetă rusă a trecut prin spațiul aerian al României și Republicii Moldova

Sursa: Wikipedia

MApN anunţă miercuri dimineaţă că autorităţile ucrainene au informat că o rachetă a forţelor Federaţiei Ruse ar fi trecut pentru aproximativ două minute prin spaţiul aerian al României, însă sistemul de supraveghere aeriană al României nu a detectat o astfel de situaţie, transmite News.ro.

”Autorităţile militare române au fost informate de cele ucrainene despre faptul că, în jurul orei 7.30, o rachetă a forţelor Federaţiei Ruse, care ar fi avut impactul în regiunea Cernăuţi, Ucraina, ar fi evoluat prin spaţiul aerian al Republicii Moldova şi, pentru aproximativ două minute, şi prin spaţiul aerian al României, în zona de nord, în proximitatea localităţii Darabani. Din datele de monitorizare ale sistemelor de supraveghere aeriană ale României şi din cele furnizate de mijloacele ţărilor NATO care suplimentează monitorizarea în zona de responsabilitate a României, nu a fost confirmată traversarea spaţiului aerian românesc”, precizează MApN.

Miercuri, pe X, un anunț în acest sens a fost făcut și de ministrul ucrainean de Externe Andrii Sâbiga, relatează AFP, preluată de News.ro. ”O rachetă rusă a trecut prin spaţiile aeriene moldovean şi român, ceea ce aminteşte că Rusia nu ameninţă doar Ucraina”, denunţă în acest mesaj şeful diplomaţiei ucrainene.

Structurile competente ale MApN vor continua să cerceteze această situaţie, pentru clarificarea tuturor circumstanţelor, precizează instituţia.

De asemenea, forţele şi mijloacele angrenate în executarea Serviciului de Luptă Poliţie Aeriană – sub comandă naţională şi sub comandă NATO rămân permanent la datorie pentru protejarea spaţiului aerian naţional şi aliat.

Reuters: Ce se va întâmpla când se va opri în Ucraina tranzitul gazului rusesc către Europa