Ucraina: Aproape 300 de cadavre, examinate la Irpin

Sursa: Universul.net

Anchetatorii ucraineni au examinat luni 269 de cadavre la Irpin, localitate din regiunea Kievului, care au fost descoperite după retragerea forţelor ruse la sfârşitul lunii martie, a anunţat un responsabil al poliţiei locale, citat de Reuters, citată de Agerpres.ro.

Oraşul, cu 62.000 de locuitori înainte de război, s-a aflat în centrul luptelor forţelor ucrainene cu trupele ruse înainte de retragerea forţelor Moscovei din regiunile de nord ale Ucrainei pentru a-şi intensifica ofensiva în estul ţării.

„Până la ora actuală, am examinat 269 de cadavre”, a declarat Serhii Panteleiev, prim-adjunct al şefului Direcţiei principale de investigaţii a poliţiei ucrainene, într-o conferinţă de presă susţinută prin videoconferinţă.

O expertiză medico-legală este în curs de desfăşurare pentru a se stabili cauzele deceselor mai multor victime, a spus acesta, arătând fotografii cu rămăşiţe umane puternic carbonizate.

Responsabilul poliţiei ucrainene a indicat că au fost inspectate şapte locuri din Irpin unde se presupune că au fost împuşcaţi civili, fără a oferi detalii.

Rusia neagă că a ţintit civili şi a respins acuzaţiile că trupele sale ar fi comis crime de război în zonele ocupate din Ucraina, notează Reuters.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here