„Ultimul dictator al Europei” îl acuză pe Putin că îi distruge economia

Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, supranumit „ultimul dictator din Europa”, a pus duminică la îndoială realizarea planului de integrare a ţării sale cu Rusia, în timp ce Belarusul a iniţiat o politică de deschidere faţă de Occident, relatează agenţia EFE, transmite Agerpres.

„Nu facem aici un fel de alianţă cu Rusia pentru a avansa cu tancurile către voi (către Occident). Asta nu se va întâmpla niciodată”, a spus Lukaşenko în faţa presei după ce a votat la alegerile parlamentare.

Rusia şi Belarus vor iniţia pe 19 noiembrie consultări pentru stabilirea unei foi de parcurs în vederea aprofundării uniunii statale între cele două ţări, convenită în urmă 20 de ani în urmă.

Însă în declaraţia dată la secţia de votare, Lukaşenko a dat de înţeles că aceste planuri nu mai sunt sigure. „Când intri în orice fel de uniune, mizezi pe faptul că fiecare lună, fiecare an nu vor fi mai rele ca înainte. Este însă ceea ce nouă ni se întâmplă (cu Rusia). În fiecare an ne pun noi condiţii şi economia noastră mereu pierde ceva, pierde şi iar pierde. Mă iertaţi, dar pentru ce avem nevoie de această uniune ?”, a explicat el evoluţia relaţiilor cu Rusia, ţară de care Belarusul este dependent pentru comerţ şi investiţii.

Potrivit presei, Putin şi Lukaşenko ar urma să semneze în decembrie, cu ocazia aniversării a două decenii de la încheierea tratatului de uniune statală, o serie de documente care să aprofundeze integrarea dintre ţările lor.

„Nu voi semna niciun document dacă acesta contravine Constituţiei şi principiilor fundamentale ale societăţii noastre. Şi principiile fundamentale sunt suveranitatea şi independenţa (…) Dacă nu se soluţionează principalele probleme cu privire la furnizarea de hidrocarburi, deschiderea pieţelor şi ridicarea barierelor (comerciale), atunci nu se poate semna nicio foaie de parcurs”, a avertizat Lukaşenko.

Premierul belarus, Serghei Rumas, se va deplasa marţi la Moscova pentru tratative pe aceste subiecte cu omologul său rus, Dmitri Medvedev.

Apropierea de UE

În ultimii ani, Aleksandr Lukașenko a depus eforturi în a-și apropia țara de UE.

Potrivit directorului Centrului pentru Integrare Europeană de la Minsk, Iuri Șevțov, Belarus și Uniunea Europeană în acest moment își vin una alteia în întâmpinare, iar acest proces nu poate fi oprit. „Europa a trecut de la concepția idealistă a valorilor europene la «Europa cu două viteze». Aceasta deja nu mai este Europa care a luptat cu Lukașenko la mijlocul anilor ’90”, a afirmat Șevțov, pentru Kommersant, citat de Rador.

Deputata Anna Kanopațkaia, care este însă de altă părere, a remarcat: calculul lui Aleksandr Lukașenko, conform căruia Europa va renunța la propriile valori a fost în zadar. „Este suficient să ne uităm cine l-a întâmpinat pe Lukașenko la aeroport: ministrul digitalizării și politicii economice, Elizabeth Udolf-Strobl. Semnificativ este și cu cine se va întâlni acesta – cu președintele și liderul partidului, deși puterea reală aparține cancelarului”, a afirmat pentru Kommersant Kanopațkaia.

„Minskul spera ca țările occidentale să vadă în Rusia o astfel de amenințare, încât să fie de acord să sprijine Republica Belarus în orice situație. Acest lucru însă nu s-a întâmplat. Nu este posibil nici ca Europa să fie înșelată cu concesii simbolice. Ea a obosit de atâtea promisiuni și așteaptă ca în Republica Belarus să aibă loc schimbări reale”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here