Ultimul monarh absolut din Africa ar fi fugit din țară

Regele Mswati III, conducătorul din Eswatini și ultimul monarh absolut din Africa, ar fi fugit din țară în urma protestelor pro-democrație izbucnite în micul regat din sudul Africii, scrie site-ul South African Broadcasting Corp, care precizează totuși că informațiile sunt încă neclare. Guvernul a anunțat într-o postare pe Twitter că regele se află în țară.

Mii de oameni au luat cu asalt rețelele sociale după apariția știrii că regele Mswati III a fugit din țară în urma protestelor pro-democrație, care au devenit violente, potrivit SABC. Site-ul de știri vorbește de relatări neconfirmate despre violențe și incendieri ale unor magazine în orașul Matsapha. Mai mulți oameni ar fi fost răniți.

Guvernul statului Eswatini a negat însă că regele ar fi părăsit țara.

„Regele Mswati III se află în țară și continuă să conducă, lucrând împreună cu guvernul la atingerea scopurilor regatului”, a spus prim-ministrul Themba Masuku într-o declarație pe Twitter.

Eswatini, stat care s-a numit Swaziland până 2018, este condus de regele Mswati III din 1986, potrivit Bloomberg. Regatul, cu capitala Mbabane, unul din cele mai mici state din Africa, se află la granița dintre Africa de Sud și Mozambic și are o populație de 1,3 milioane de locuitori. Regele, care este ultimul monarh absolut din Africa, controlează parlamentul și numește miniștrii. Eswatini exportă zahăr, concentrate pentru băuturi răcoritoare și bumbac.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here