Un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a decedat, iar altul a fost grav rănit după atacul terorist care a avut loc în Kabul, Afganistan, anunță marți Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Cel puțin 16 persoane au murit, iar alte 119 au fost rănite după ce un vehicul a explodat în capitala afgană Kabul, în apropierea unei clădiri folosite de organizațiile internaționale, au informat serviciile de urgență, relatează Reuters.

Comunicatul MAE:

„În contextul atacului terorist care a avut loc în Kabul, Afganistan, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări:

În cursul nopții de 2 spre 3 septembrie 2019, în cadrul campusului în care își desfășoară activitatea Ambasada României la Kabul a avut loc un atac terorist îndreptat împotriva cetățenilor străini.

În urma atacului, un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a decedat, iar altul a fost grav rănit.

Cetățeanul român rănit urmează să fie transferat cât de curând posibil în Europa, în funcție de evoluția stării de sănătate, pentru a beneficia de asistență medicală de specialitate.

Ministrul Ramona Mănescu a avut o convorbire telefonică cu șeful misiunii diplomatice a României la Kabul și rămâne în legătură permanentă pentru acordarea sprijinului necesar.

Ministerul Afacerilor Externe este alături de familiile colegilor noștri.

Transmitem sincere condoleanțe familiei victimei și recuperare rapidă persoanei rănite.

Precizăm că atât șeful misiunii diplomatice, cât și șeful echipei de pază din cadrul ambasadei au fost evacuați într-o bază militară din apropiere, fiind în afara oricărui pericol.

Reprezentantul Ambasadei României la Kabul rămâne în contact cu Centrala Ministerului Afacerilor Externe și cu toate autoritățile competente în vederea repatrierii trupului neînsuflețit, precum și a transferului, în condiții de siguranță, a cetățeanului român rănit.

Ministerul Afacerilor Externe condamnă în termenii cei mai fermi atacul terorist și reiterează sprijinul României în lupta împotriva terorismului, în toate formele sale de manifestare.”

Explozia, care a afectat o arie de mai mulți kilometri, a avut loc imediat după ce Zalmay Khalilzad, negociatorul SUA, a anunțat că Statele Unite vor retrage aproximativ 5.000 de militari din Afganistan și vor închide cinci baze militare în termen de 135 de zile, conform unui proiect de acord de pace cu oficialii talibani.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Nasrat Rahimi, a informat că explozia a fost provocată de o bombă pusă într-un vehicul din apropierea zonei rezidențiale Green Village, un complex folosit de grupuri internaționale, inclusiv organizații pentru ajutor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here