Potrivit fostului ambasador al SUA în Turcia Robert Pearson, Vladimir Putin încearcă să revină la granițele Imperiului Rus. Pentru a face acest lucru, el trebuie să obțină controlul asupra unui număr de țări europene. Pearson a menționat, într-un articol publicat de The Hill, că lista de potențiale victime include nu numai Estonia, Letonia și Lituania, ci și Polonia, Slovacia, Ungaria, Bulgaria și Moldova.
În mare parte neobservată în raportul New York Times – despre convorbirile telefonice separate ale președintelui turc Recep Tayyip Erdogan din 17 martie cu președintele ucrainean Volodymyr Zelensky și cu președintele rus Vladimir Putin – este o declarație deosebit de gravă a lui Ibrahim Kalin, consilier șef și purtător de cuvânt al lui Erdogan. „Chiar dacă respingem pe deplin războiul Rusiei împotriva Ucrainei, cazul Rusiei trebuie ascultat”, a spus Kalin, „pentru că după acest război, va trebui să existe o nouă arhitectură de securitate, stabilită între Rusia și blocul de Vest”.
Care ar fi „noua arhitectură de securitate”? Implicația este că trebuie acordat un anumit credit unei sfere mai mari de influență a Rusiei.
Aceasta nu este punctul de vedere al Statelor Unite și nu este punctul de vedere al NATO. Alianța nu intenționează să-l răsplătească pe Putin, în limbaj sau acțiune, pentru încercarea sa brutală de a trage Ucraina în îmbrățișarea Rusiei, scrie Pearson.
Cu toate acestea, NATO trebuie să facă acum mai mult decât să se concentreze asupra modului în care îi ajută pe ucraineni să apere fiecare centimetru din teritoriul NATO. Acum trebuie să spună ce necesită pentru securitatea europeană dincolo de sfârșitul războiului actual.
A nu face acest lucru invită Rusia să depună eforturi suplimentare pentru a intimida și a amenința toate statele din prima linie a NATO, plus Moldova. Thomas Bagger, un înalt diplomat german, a rezumat acest lucru în New York Times, pe 27 martie în: „Nu ne-am dat seama că Putin se transformase într-o mitologie istorică și gândea în termenii unui imperiu de acum 1.000 de ani. Nu poți descuraja pe cineva așa, doar cu sancțiuni.”
Statele din prima linie NATO formează un arc concav în inima Europei, de la statele baltice, la Sankt Petersburg și până la gurile Dunării. Acesta este teritoriul pe care Putin intenționează să-l recupereze pentru Rusia imperială: Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Ungaria, România și Bulgaria, cu Moldova îndreptată spre Vest, non-NATO, dar totuși pe lista lui Putin.
Știm că Putin, dacă ar supraviețui, fiind dezbrăcat de aura sa după războiul din Ucrainei, va face tot posibilul pentru a întări prezența militară a Rusiei cât de departe în Vest poate. El va intimida Minsk-ul la o mai mare supunere față de Moscova și va face prezența trupelor ruse semi-permanentă, așa cum este în Siria și în Kazahstan. El va intensifica activitățile în Kaliningrad și de-a lungul granițelor baltice ale Rusiei, ca armă de intimidare împotriva statelor NATO – baltice, Poloniei și Germaniei.
În timp ce NATO și SUA i-au ignorat amenințarea, în decembrie 2021 Putin a insistat nu numai asupra unei garanții că nici Ucraina și nici alte state foste sovietice nu vor adera la NATO, ci și ca Alianța să-și retragă prezența militară în țările membre est-europene, precum Polonia, România și statele baltice și să renunțe la orice desfășurări în afara Europei de Vest pe care Rusia le-a considerat o amenințare la adresa securității sale.
Una dintre cele mai clare lecții ale istoriei europene moderne este că liderii democrațiilor ar trebui să creadă ceea ce dictatorii și autocrații spun că intenționează să facă.
Sancțiunile au acaparat titlurile, dar dacă nu obțin o retragere a Rusiei din Ucraina, nu sunt o victorie pentru SUA sau NATO. Mai mult decât atât, Putin ar putea adăuga la agenda sa, pentru o înțelegere, chiar elementele de consolidare a încrederii pe care SUA le-au oferit la 26 ianuarie pentru a aborda preocupările de securitate ruse pe continent. Argumentul lui Putin ar fi că a fost de acord să discute aceste măsuri. Odată cu încheierea războiului din Ucraina, ar putea spune el, acum ar fi momentul potrivit pentru a lua din nou măsurile de consolidare a încrederii. El ar încerca să înghețe liniile diplomatice la fel de clar cum îngheață liniile militare și ar da vina pe Occident pentru războiul fără sfârșit.
Deci, nu este suficient ca Occidentul să joace în apărare. Sarcina NATO și a Uniunii Europene este să revigoreze promisiunea care a motivat diplomația noastră de a pune capăt Războiului Rece – de a construi o Europă întreagă și liberă. Acum este punctul de inflexiune pentru a inversa săgeata istoriei pentru a indica noul val de colonizare imperială. Următorul summit al NATO ar trebui să afirme clar că un viitor democratic și prosper economic pentru Europa este indispensabil pentru securitatea statelor sale membre.
Toate măsurile menite să submineze, să intimideze sau să amenințe acest angajament din punct de vedere politic, militar sau în alt mod vor reprezenta o amenințare pentru Alianță. Să recunoaștem că avem un nou obiectiv și, de asemenea, să recunoaștem impactul la nivel global al reușitei cu viziunea mai bună a unui viitor mai luminos.
W. Robert Pearson este un fost ambasador al SUA în Turcia (2000-2003) și președintele American Diplomacy Publishers Inc. Este un savant la Institutul din Orientul Mijlociu și un bursier la Centrul de Studii Internaționale și Globale/Rethinking Diplomacy de la Universitatea Duke. A servit de două ori în cadrul NATO, la sfârșitul Războiului Rece, în timpul reunificării Germaniei.
