Un reșou, posibila cauză a incendiului de la „Matei Balș”

Inquam Photos / Octav Ganea

Incendiul produs vineri dimineață la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din Capitală, în care au pierit patru persoane, ar fi izbucnit de la o sursă de încălzire, potrivit B1 TV. Persoanele care au fost la fața la locului susțin că flacăra a fost atât de mare încât s-au spart toate ferestrele și s-a distrus totul în saloane. Nu se știe cu exactitate de unde a izbucnit focul, însă toți pacienții de acolo au fost afectați.

Primele persoane care au sosit vineri dimineață la Institutul „Matei Balș” au declarat că flăcările au fost atât de mari, încât este posibil să se fi format chiar și o mică deflagrație. Fiind vorba despre mulți pacienți Covid, cantitatea de oxigen din interior era mare și nu este exclus ca flăcările să fi fost alimentate de acest aspect.

La fața locului au început deja să își facă apariția aparținătorii pacienților internați la Institutul „Matei Balș” și încearcă să afle detalii despre starea apropiaților lor – o parte dintre bolnavi au fost transferați către alte spitale din Capitală. Tot acolo au ajuns și anchetatorii, care fac cercetări și încearcă să afle cu exactitate cauza incendiului.

Adrian Streinu-Cercel, actualmente senator PSD și fost manager al Institutului Matei Balș, a precizat că la momentul izbucnirii incendiului pacienții erau conectați la masca de oxigen, iar starea lor era medie spre severă. Pe lângă cele patru persoane decedate, alte peste 100 au fost evacuate, iar la fața locului au intervenit nu mai puțin de 24 de autospeciale. Clădirea, spune Streinu-Cercel, era veche din 1953, însă fusese refăcută din toate punctele de vedere. Ea fusese renovată recent, spune și ministrul Sănătății.

„Au fost trei persoane care au decedat atunci, în incendiu, și o persoană resuscitată care, din păcate, nu a supraviețuit. Asigur pe toată lumea că vom ajuta aceste familii. Ceilalți pacienți au fost transferați. Unii sunt încă la ATI la «Balș», patru după informațiile mele, ceilalți sunt transferați la patru spitale. Starea lor nu pare să se fi deteriorat. Era o clădire cu pacienți COVID-19 care a trebuit evacuată. Din discuțiile pe care le-am avut, intervenția a fost rapidă. Nu e nimic de reproșat acolo. Trebuie să vedem cauzele. Vorbim de o clădire veche, dar care fusese recent renovată. «Matei Balș» e una din instituțiile de sănătate care a fost bine finanțată în ultimii ani, atât din buget, cât și din alte surse. Știu că a fost aviz, el se dă înainte de a se face lucrări într-o clădire. Aștept rezultatele anchetei. Aștept rapoartele”, a declarat Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, pentru B1 TV.

Fostul manager al Institutului Matei Balș din București, Adrian Streinu-Cercel, actual senator PSD, a declarat, vineri dimineață, la Antena 3, că instituția medicală nu a avut probleme cu lipsa căldurii în ultima vreme, iar ultimele verificări tehnice ale spitalului datează din „noiembrie-decembrie”.

Cercel a mai declarat că este imposibil să spună dacă incendiul a pornit de la un reșou, așa cum se vehiculează în anumite medii, pentru că „sunt aparținători cărora le spui să nu facă ceva, dar ei fac”.

Fostul manager a mai declarat că în secția afectată de incendiu erau internați pacienți infectați cu COVID-19, cu forme medii și severe.

„Ce s-a întâmplat este devastator. Sincere condoleanțe familiilor greu încercate și felicitări colegilor de la Balș pentru modul în care au reacționat. În toată clădirea respectivă erau internați pacienți Covid în stare medie și gravă, conectați la oxigen. Toate camerele au suplimentare de oxigen printr-un sistem nou instalat. Este din noiembrie, decembrie, revizuirile au fost făcute în mod constant. În ultima perioadă nu au fost probleme cu căldura. Noi suntem în curs de a ne pune centrală proprie. Mi-e greu să spun dacă a fost de la un reșou, pentru că sunt aparținători cărora le spui să nu facă anumite lucruri, dar le fac”, a declarat Streinu-Cercel miercuri dimineață.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here