Un român şi un ucrainean, recrutaţi de un utilizator rusofon de pe aplicaţia de mesagerie Telegram, au fost condamnaţi vineri la Londra la doi, respectiv 7 ani de închisoare pentru incendiile provocate în luna mai 2025 la proprietăţi legate de prim-ministrul britanic Keir Starmer, relatează AFP, citată de News.ro.
Presa britanică a investigat aceste incendii şi a stabilit o legătură cu Rusia, însă judecătorul Niel Garnham nu a făcut nicio referire la acest aspect în hotărârea sa.
Unul dintre aceste incendii a avut ca ţintă, în noaptea de 11 spre 12 mai 2025, fosta reşedinţă a liderului laburist din cartierul Kentish Town, din nordul Londrei. Incendiul a provocat pagube în holul acestei case, unde Keir Starmer locuia înainte de a se muta la numărul 10 din Downing Street, în iulie 2024, şi care era locuită la momentul respectiv de cumnata sa şi de familia acesteia.
Un alt incendiu a avut ca ţintă o maşină care îi aparţinuse anterior lui Keir Starmer.
Ucraineanul Roman Lavrynovych, în vârstă de 22 de ani, şi românul Stanislav Carpiuc, în vârstă de 27 de ani, au acţionat sub ordinele unui contact vorbitor de limbă rusă de pe Telegram, prezentat ca „EL” în timpul procesului şi înregistrat în telefoanele lor sub numele de „El Money”. Cei doi au primit cu faţa impasibilă condamnările la 7, respectiv 2 ani de închisoare.
„Idiot util” şi „imbecil”
Pe tot parcursul procesului, aceştia au beneficiat de asistenţa unor interpreţi de limbă rusă şi ucraineană. Roman Lavrynovych a fost „un idiot util” pentru EL, „un prost” pe care acesta a putut să-l „manipuleze”, a declarat judecătorul. „Nu sunteţi un om cu principii înalte şi v-aţi lăsat uşor cumpăraţi”, a adăugat acesta. EL l-a „folosit” pe acest ucrainean pentru a „servi o cauză” despre care acesta nu ştia „absolut nimic”.
„Aţi servit drept pion în slujba unei cauze necunoscute, punând în pericol viaţa unor oameni care dormeau liniştiţi în paturile lor”, a spus Niel Garnham. Roman Lavrynovych, care lucra în Anglia în domeniul construcţiilor, a afirmat în timpul procesului că a acţionat sub ameninţarea lui „EL”.
Avocatul său, James Scobie, a subliniat vineri „ruşinea” resimţită de familia sa din Ucraina din cauza acestui caz. Stanislav Carpiuc nu a fost, la rândul său, implicat „direct” în incendierea casei lui Keir Starmer. Rolul său a fost în principal acela de a fi „persoana însărcinată să încerce să recupereze banii oferiţi pentru aceste ilegalităţi”, a afirmat judecătorul.
Potrivit unei anchete a BBC, „EL” este un tânăr diplomat rus, Evgeny Lyukshin, apropiat de cele mai înalte cercuri ale puterii de la Moscova şi fiul unui înalt funcţionar. Cel care a comandat fapta a publicat mesaje pe grupuri de Telegram destinate vorbitorilor de limbă rusă şi ucraineană care căutau un loc de muncă la Londra, potrivit Financial Times.














