Un vlogger din Maroc, comandat la 4 ani de închisoare după ce l-a insultat pe regele țării

Moul Kaskita
Foto: captură YouTube

Un cunoscut youtuber marocan a primit o condamnare la 4 ani de închisoare şi a fost amendat cu 4.000 de dolari după ce a fost găsit vinovat că l-a insultat pe regele ţării, potrivit BBC.

Mohamed Sekkaki, cunoscut sub numele Moul Kaskita, a fost arestat la începutul lunii după ce a criticat discursurile regelui Mohammed şi i-a numit pe marocani măgari. 

Contul lui este urmărit de câteva zeci de mii de persoane.

Acum, el are în vedere formularea unui apel la această hotărâre.

Într-un alt caz, jurnalistul şi activistul pentru drepturile omului Omar Radi a fost arestat pentru că ar fi scris pe Twitter, în aprilie, un mesaj în care insulta un judecător.

El a fost arestat preventiv şi va rămâne în custodie până pe 2 ianuarie, a spus avocatul său.

Luna trecută, rapperul marocan Gnawi a fost închis pentru un an, după o dispută cu poliţia, dar fanii sunt de părere că el a fost persecutat pentru un cântec în care critică monarhia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here