Următoarea oprire în turneul european al lui Tucker Carlson va fi Serbia

După un periplu de opt zile la Moscova – pe care fostul prezentator al postului Fox News Tucker Carlson l-a descris ca fiind un oraş „mult mai frumos decât orice oraş” din SUA – el se va îndrepta către o altă parte a continentului european: Serbia, scrie POLITICO.

Fostul prezentator de la Fox News „plănuieşte să vină în Serbia la mijlocul anului 2024”, a anunţat premierul de la Belgrad, Ana Brnabić, care a împărţit scena cu Carlson la World Government Summit din Dubai la începutul acestei săptămâni, potrivit News.ro.

„El ştie multe despre Serbia şi a spus că intenţionează să vină în Serbia la mijlocul anului 2024 şi că îl respectă extrem de mult pe preşedintele (sârb) Aleksandar Vučić”, a declarat Brnabić săptămâna aceasta. „Şi i-am spus că aştept cu nerăbdare să-l văd”, a relatat ea.

Premierul sârb a adăugat că l-a „felicitat” pe Carlson pentru „curajul său de a face un interviu cu adevărat fenomenal” cu preşedintele rus Vladimir Putin, sfidând „cenzura”.

Discuţia de două ore pe care Carlson a avut-o cu Putin la începutul acestei luni a fost primul interviu pe care liderul de la Kremlin l-a acordat unui jurnalist occidental de la invazia pe scară largă a Moscovei în Ucraina în februarie 2022.

Comentatorul american a fost criticat pe scară largă pentru că nu i-a pus lui Putin întrebări despre atrocităţile Moscovei în Ucraina sau despre reducerea la tăcere a oponenţilor liderului rus.

Nu a fost prima dată când Carlson s-a aliat cu un lider european controversat. În 2021, el şi-a difuzat emisiunea de la Budapesta, luându-i un interviu premierului ungar Viktor Orbán şi urcându-se într-un elicopter militar pentru a inspecta un gard de frontieră. El s-a întors în capitala ungară în 2023, unde a avut o scurtă întâlnire cu preşedintele sârb Vučić.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here