USR a sesizat oficial CNATDCU cu privire la suspiciunea de plagiat în cazul tezei de doctorat a lui Bode

Coordonatorul departamentului de politici publice al USR, Cristian Ghinea, a anunțat marți că USR a sesizat CNATDCU în legătură cu suspiciunile de plagiat în cazul tezei de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode, potrivit Agerpres.ro.

„Facem astăzi sesizarea oficială către CNATDCU, organul statului român care se poate sesiza asupra plagiatului lui Lucian Bode şi nu numai asupra plagiatului, ci şi a calităţii ştiinţifice şi academice a acestei lucrări. Pe lângă CNATDCU, vom sesiza şi Comisia de etică a Universităţii Babeş Bolyai, care ar trebui să aplice propriile criterii legate de plagiat şi de calitatea academică”, a afirmat Ghinea, la o conferinţă de presă la Parlament.

El a precizat că Universitatea din Cluj are un regulament intern prin care tezele de doctorat trebuie să aibă minim 200 de pagini.

„Teza domnului Bode are 198 de pagini care includ şi legislaţia de pe site-ul ANRE. La asta a adăugat 20 de pagini de poze şi grafice luate de pe internet. Deci, vorbim de calitate academică de nivel şcolar în care efectiv simţi cum omul scrie ceva acolo doar ca să umple nişte pagini, ca să ajungă la 200 de pagini minime pe care regulamentul Universităţii Babeş Bolyai îl prevede”, a susţinut Ghinea.

Cristian Ghinea a declarat, luni, că, potrivit primelor rezultate ale cercetării efectuate de formaţiune, teza de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode, „este un plagiat ruşinos, copilăresc”.

El a anunţat totodată că USR a depus o solicitare pe legea informaţiilor publice pe acest subiect la Universitatea ‘Babeş-Bolyai’, unde a susţinut doctoratul Lucian Bode.

USR susține că ministrul Lucian Bode a copiat de pe Wikipedia în teza de doctorat

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here