USR, despre numirea noului șef ANCOM: Parlamentul României este „tratat ca brelocul PSD, la fel ca în epoca Dragnea”

Foto: INQUAM/George Călin

USR afirmă, joi, că Parlamentul României este „tratat ca brelocul PSD, la fel ca în epoca Dragnea”, social-democraţii declanşând „o veritabilă mascaradă, o procedură pe repede-înainte” de numire a noului şef al ANCOM.

„Parlamentul României, tratat ca brelocul PSD, la fel ca în epoca Dragnea. Ca să-şi menţină controlul asupra ANCOM, instituţia care reglementează sectorul comunicaţiilor în România, PSD angrenează Parlamentul într-o veritabilă mascaradă: o procedură pe repede-înainte de depunere a candidaturilor, «dezbatere» în comisii şi vot în plenul reunit”, a transmis, joi, USR, potrivit News.ro.

Reprezentanţii formaţiunii vorbesc despre „calendarul imposibil al PSD”:  „Până mâine, ora 12.00, să-şi depună doritorii candidaturile, luni să fie aşa-zisele dezbateri în comisiile de specialitate, fără audieri, iar marţi, cel mai probabil, votul în plenul celor două Camere”.

„Aceasta după ce, în prima fază, PSD a încercat să încalce pur şi simplu legea, declanşând procedura înainte ca incompatibilul Sorin Grindeanu, ales prim-vicepreşedinte al PSD încă din 22 august, să-şi dea efectiv demisia de la şefia ANCOM. În cele din urmă, ca să păstreze aparenţele, Sorin Grindeanu şi-a modificat data demisiei, din 16 octombrie în 8 octombrie, iar PSD a impus, în şedinţa Birourilor Permanente Reunite, convocate ad-hoc, şi un plen comun, astăzi, de la ora 15.00, pentru a lua act de demisie şi a declanşa procedura”, a mai transmis USR.

Formaţiunea consideră că „PSD nu vrea decât să-şi voteze repede alesul, înainte de alegerile care vor consimţi că a pierdut majoritatea în Parlament”.

„Nu există niciun motiv real de grabă, decât dorinţa PSD de a ocupa cât mai repede postul remunerat cu mii de euro pe lună şi a-şi asigura, astfel, în continuare, controlul asupra ANCOM, autoritatea care ar trebui să vegheze asupra unei pieţe de zeci de miliarde de lei”, a mai transmis USR.

Birourile reunite permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au luat luni act de demisia lui Sorin Grindeanu din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), în contextul în care acesta este prim-vicepreşedinte al PSD în urma congresului partidului din 22 august.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here