Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a declarat, vineri, întrebat dacă-l va demite pe directorul CFR Călători, că judecă activitatea celor din subordine după profesionalism şi eficienţă, iar evaluarea se face la rece, nu după o greşeală de moment sau după o declaraţie, ”oricât de nefericită a fost”, transmite News.ro.
Întrebat, vineri, dacă îl va demite pe directorul CFR Călători, Cătălin Drulă a declarat: “Principiile pe care funcţionez şi echipa mea funcţionează cât timp sunt aici, sunt pe bază de profesionalism şi eficienţă. Asta înseamnă că actul de management se judecăt aşezat, la rece, nu după o greşeală de moment, o declaraţie oricât de nefericită a fost. Domnul director de la CFR Călători şi-a prezentat scuze public ieri şi pentru mine subiectul e încheiat”.
Ministrul Transporturilor a precizat, însă, că există o evaluare a mandatului directorului CFR.
Prim-ministrul Florin Cîţu a afirmat, joi, că, în cazul în care directorul CFR ar fi lucrat la Guvern, acum ar fi fost ”acasă”.
Declaraţia premierului a fost făcută după ce directorul CFR Călători, Ovidiu Vizante, a intervenit, joi, la Antena 3, şi, întrebat de ce o locomotivă nu a ajuns timp de 8 ore la trenul în care se aflau copii care se întorceau din tabără, a declarat: ”De ce mă întrebaţi pe mine? Noi am pus la dispoziţia CFR-ului această locomotivă. Dacă a fost un pom căzut pe linie, locomotiva nu poate, din păcate, sări peste linie (…) Încercaţi, totuşi, să vorbiţi cu responsabilii, cei care se ocupă de circulaţie. (…) Cred că e impropriu să spuneţi că au stat abandonaţi (…), încercaţi să găsiţi transbordare pentru 1.000 de călători la 1 noaptea”.
Întrebat dacă pasagerii au primit cel puţin apă, Vizante a declarat: ”Vor primi când ajung la Bucureşti”.