Val de căldură până miercuri seara. 30 de județe, sub cod galben și portocaliu de caniculă

Meterolorii anunţă, marţi, un val de căldură în întreaga ţară, până miercuri seară, iar în 30 de judeţe va fi cod galben sau cod portocaliu, cu temperaturi care vor ajunge la 39 de grade.

„Valul de căldură se va intensifica şi se va extinde în cea mai mare parte a ţării. Disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi şi local va fi caniculă”, a transmis, marţi, ANM.

Sursa citată a precizat că, în după-amiaza şi seara de marţi (13 iulie), pe alocuri vor fi manifestări specifice instabilităţii atmosferice, la munte, precum şi în regiunile estice şi sud-estice.

În judeţele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş şi Caraş-Severin va fi cod portocaliu.

„Disconfortul termic va fi accentuat şi va fi caniculă. Temperaturile maxime vor fi în general de 37…39 de grade, iar noaptea valorile termice nu vor coborî sub 22…20 de grade”, au precizat meteorologii.

În cea mai mare parte a ţării, disconfortul termic va fi ridicat şi în zilele următoare.

Avertizarea meteorologilor vizează 30 de judeţe.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here