Vârful Mont Blanc a pierdut 2,22 metri în ultimii doi ani

Mont Blanc, cel mai înalt vârf montan din Europa Occidentală, a fost măsurat în septembrie 2023 şi are înălţimea de 4.805,59 metri, cu 2,22 metri mai puţin decât în urma precedentei măsurători din 2021, au anunţat joi topografii francezi, informează AFP.

Această diferenţă poate reflecta variaţiile pluviometrice din timpul verii şi a fost deja remarcată în trecut, a precizat Jean des Garets, topograf din departamentul francez Haute-Savoie, într-o conferinţă de presă organizată în oraşul Chamonix, potrivit Agerpres.

Acest vârf muntos, situat la graniţa franco-italiană, între regiunea franceză Haute-Savoie şi regiunea italiană Valle d’Aosta, „ar putea fi mult mai înalt peste doi ani” în timpul următoarei măsurători, a subliniat preşedintele Camerei de topografie din acelaşi departament din Franţa.

„Acumulăm date pentru generaţiile viitoare, nu suntem aici pentru a le interpreta, lăsăm acest lucru în seama oamenilor de ştiinţă”, a adăugat el, îndemnându-i pe jurnalişti „să nu utilizeze rezultatul (măsurătorii – n.red.) pentru a spune tot felul de aiureli”.

Echipaţi cu instrumente de ultimă generaţie şi, pentru prima dată, cu o dronă, aproximativ 20 de persoane repartizate în opt echipe au escaladat vârful Mont Blanc cu ajutorul unor frânghii, la jumătatea lunii septembrie, pentru a efectua timp de câteva zile mai multe măsurători în diverse puncte ale piscului.

A fost cea de-a 12-a ediţie a acestei operaţiuni, ce vizează în special cartografierea calotei glaciare şi colectarea de date ştiinţifice despre impactul evoluţiilor climatice asupra munţilor alpini, o iniţiativă lansată în 2001.

„După aceste campanii de măsurători, am aflat deja multe lucruri: ştim că vârful Mont Blanc este într-o perpetuă mişcare, atât prin prisma altitudinii, cu variaţii de aproape cinci metri, cât şi a poziţionării”, a subliniat Jean des Garets.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here