Viceministru rus, mort subit, în avion. În discuții private, critica invazia și se plângea că e ostatic

Sursa: TASS

Ministrul adjunct al Științei din Rusia, Piotr Kucerenko, a murit la câteva luni după ce un cunoscut jurnalist a spus că, în conversații private, Kucerenko criticase invadarea Ucrainei, scrie The Moscow Times.

Kucerenko, în vârstă de 46 de ani, s-a îmbolnăvit grav sâmbătă, în timp ce se afla în avionul cu care se înntorcea din Cuba, a anunțat, duminică, Ministerul Științei și Învățământului Superior.

Aeronava a aterizat de urgență în sudul Rusiei, dar medicii care au ajuns la bord nu au putut să-l mai salveze pe oficial.

Potrivit postului de stat Zvezda, familia lui Kucerenko a legat moartea lui de o afecțiune cardiacă, dar a refuzat să detalieze, în așteptarea examinării medico-legale, programată pentru miercuri.

Roman Super, jurnalist independent și realizator de documentare, a spus că vorbise cu Kucerenko chiar în biroul ministrului, iar asta s-a întâmplat „cu câteva zile” înainte ca jurnalistul să părăsească Rusia din cauza invaziei.

Cei doi au discutat despre planurile de relocare ale lui Super, incapacitatea lui Kucerenko de a părăsi Rusia și propria sa opoziție față de invazia Moscovei.

„Este imposibil [pentru mine să părăsesc Rusia], ne confiscă pașapoartele. Și nu există nicio lume care ar fi fericită să vadă un ministru adjunct rus după această invazie fascistă”, a spus Super Kucerenko.

Potrivit lui Super, Kucerenko a susținut că lua „câte o mână de antidepresive și sedative în același timp”.

„Nu prea ajută. Nu prea dorm. Mă simt groaznic. Toți suntem ținuți ostatici. Nimeni nu poate piui”, a spus el.

„Nu îți poți imagina gradul de brutalizare a țării noastre. Într-un an nici măcar nu vei mai recunoaște Rusia”.

Super nu a spus când a avut loc exact conversația lui cu Kucerenko. Se știe că Super a părăsit Rusia din motive de securitate la câteva luni după ce Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022.

În urma lui Kucerenko au rămas soția, cântăreața pop Diana Gurțkaia, și un fiu adolescent.

Războiul din Ucraina, în imagini – Zilele 447-448

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here