VIDEO | CM 2022, grupa A: Olanda, egalitate cu Ecuadorul (1-1)

Selecţionatele Olandei şi Ecuadorului au terminat la egalitate, 1-1 (1-0), vineri seara, pe Khalifa International Stadium din Ar-Rayyan, într-un meci din Grupa A a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, informează Agerpres.

Echipa antrenată de Louis van Gaal a dezamăgit în acest meci, în care se poate considera mulţumită cu punctul obţinut. Cody Gakpo (6) a deschis scorul pentru Oranje, iar golgheterul Enner Valencia (49) a înscris golul sud-americanilor.

Batavii au început foarte bine meciul şi au deschis scorul după doar şase minute, prin Gakpo, cu un şut de la 18 metri, fără speranţe pentru Galindez, după o pasă inteligentă venită de la Klaassen.

Din acel moment, tripla vicecampioană mondială (1974, 1978, 2010) a jucat la conservarea rezultatului şi Ecuadorul a fost echipa pozitivă, care a presat în căutarea egalării, iar apoi chiar a victoriei.

Sud-americanii, mai rapizi şi mai determinaţi, au avut o primă oportunitate în min. 11, însă şutul lui Valencia din voleu a fost blocat de van Dijk. În min. 32, acelaşi neobosit Valencia a trecut de Dumfries şi a tras la colţul scurt din marginea careului, dar Noppert a respins în corner.

Ecuadorul a marcat în finalul primei reprize (45+4), prin Estupinan, cu un şut din careu, dar golul a fost anulat pentru ofsaid la Porozo, care se afla aproape de traiectoria mingii.

”La Tri” a egalat imediat după pauză (49), prin acelaşi omniprezent Valencia, care a reluat în plasă mingea respinsă de Noppert la şutul lui Estupinan.

În min. 59, echipa antrenată de Gustavo Alfaro a trecut pe lângă al doilea gol, însă şutul lui Valencia a fost blocat de van Dijk, iar apoi Plata a tras în bară.

Olanda a încercat să construiască, dar acţiunile ofensive s-au frânt repede, cu mult înainte de a ajunge la poarta lui Galindez. Mai mult, bravul portar Noppert a fost aproape de o gafă, pe final (90+1) când a degajat în Rodriguez.

Chiar dacă a avut o posesie mai bună (46%-36%, 18% in contest), Olanda a fost depăşită de Ecuador la capitolele şuturi la poartă (14-2) şi pe poartă (4-1).

Cele două echipe s-au mai întâlnit de două ori, de fiecare dată în meciuri amicale, 1-0 pentru Olanda în 2006 şi 1-1 în 2014.

După ce au câştigat meciurile de debut în Qatar cu 2-0, cele două formaţii îşi vor decide soarta în ultima etapă, pe 29 noiembrie, când Olanda va întâlni Qatarul (Al Bayt Stadium – Al Khor, 17:00), iar Ecuadorul va înfrunta Senegalul (Khalifa International Stadium – Ar-Rayyan, 17:00).

Ecuadorul a ajuns o singură dată în optimile de finală, în 2006, la CM din Germania, iar la partida cu Senegalul nu va putea conta pe Mendez, suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene. De asemenea, trebuie să îl recupereze pe Valencia, care a ieşit din nou cu dureri la genunchiul drept, ca şi la meciul de debut.

Olanda – Ecuador 1-1 (1-0)
Au marcat: Cody Gakpo (6), respectiv Enner Valencia (49).
Ar-Rayyan, Khalifa International Stadium: 44.833 spectatori
Cupa Mondială 2022 – Grupa A

Au evoluat echipele:
Olanda: 23. Andries Noppert – 2. Jurrien Timber, 4. Virgil van Dijk (căpitan), 5. Nathan Ake – 22. Denzel Dumfries, 20. Teun Koopmeiners (15. Marten De Roon, 80), 21. Frenkie De Jong, 17. Daley Blind – 14. Davy Klaassen (11. Steven Berghuis, 69) – 7. Steven Bergwijn (10. Memphis Depay, 46), 8. Cody Gakpo (19. Wout Weghorst, 79). Selecţioner: Louis van Gaal.
Rezerve neutilizate: 1. Remko Pasveer, 13. Justin Bijlow – 3. Matthijs De Ligt, 6. Stefan De Vrij, 9. Luuk De Jong, 12. Noa Lang, 16. Tyrell Malacia, 18. Vincent Janssen, 24. Kenneth Taylor, 25. Xavi Simons, 26. Jeremie Frimpong.
Ecuador: 1. Hernan Galindez – 17. Angelo Preciado, 2. Felix Torres, 3. Piero Hincapie, 25. Jackson Porozo, 7. Pervis Estupinan – 19. Gonzalo Plata (10. Romario Ibarra, 90), 20. Jhegson Mendez, 23. Moises Caicedo – 13. Enner Valencia (căpitan; 26. Kevin Rodriguez, 90), 11. Michael Estrada (16. Jeremy Sarmiento, 74). Selecţioner: Gustavo Alfaro.
Rezerve neutilizate: 12. Wellington Ramirez, 22. Alexander Dominguez – 4. Robert Arboleda, 5. Jose Cifuentes, 6. William Pacho, 8. Carlos Gruezo, 9. Eduar Preciado, 14. Xavier Arreaga, 15. Angel Mena, 18. Diego Palacios, 21. Alan Franco, 24. Djorkaeff Reasco.

Arbitru: Mustapha Ghorbal; arbitri asistenţi: Mokrane Gourari, Abdelhak Etchiali (toţi din Algeria); al patrulea oficial: Said Martinez (Honduras)
Cartonaş galben: Mendez (57).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here