VIDEO | CM de fotbal: Qatar – prima echipă eliminată din competiţie. Cum a comentat selecţionerul țării gazdă

Selecţionerul naţionalei Qatarului, Felix Sanchez, a declarat resemnat, după înfrângerea echipei sale cu 3-1 în faţa Senegalului, vineri, la CM 2022, că deşi pentru formaţia sa Mondialul se va încheia, „fotbalul va continua”, scrie Xinhua, citată de Agerpres.

„Cupa Mondială se va termina, dar fotbalul va continua. Cred că jocul făcut de noi a fost mai mult sau mai puţin ceea ce ne aşteptam. Ne-a fost greu să păstrăm posesia în prima repriză, dar am reuşit să păstrăm controlul jocului în a doua repriză, am creat câteva ocazii şi am marcat un gol. Noi oricum vom continua, vom merge mai departe. Faţă de primul meci, consider că am făcut azi o partidă mai bună”, a spus Sanchez.

Qatarul se va confrunta marţi, în ultimul meci din grupe, cu Olanda, adversară despre care Sanchez a recunoscut că „va fi foarte dură”. „Avem un meci foarte greu în faţă. Ne vom pregăti şi vom da totul”, a spus Sanchez.

Selecţionata Senegalului a învins echipa Qatarului cu scorul de 3-1 (1-0), vineri, pe Al Thumama Stadium din Doha, în Grupa A a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, astfel că formaţia gazdă este prima eliminată din competiţie, înaintea ultimului său meci.

Campioana Africii a câştigat meritat, prin golurile marcate de Boulaye Dia (42), Famara Diedhiou (48) şi Cheikh Bamba Dieng (84), în timp ce echipa gazdă se poate consola cu primul său gol marcat la Cupa Mondială, de Mohammed Muntari (78).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here