VIDEO | Finala Eurovision 2023, câștigată de Suedia reprezentată de Loreen cu piesa ”Tattoo”

Suedia, reprezentată de cântăreaţa Loreen, a câştigat ediţia din acest an a Eurovision, care s-a desfăşurat sâmbătă seara la Liverpool.

Loreen, care a mai obținut acest trofeu și în 2012, este a doua artistă care câştigă Eurovisionul de două ori după Johnny Logan, care a câştigat pentru Irlanda, în 1980 şi 1987.

„E copleşitor. Sunt atât de fericită. Asta este pentru voi. Mulţumesc!”, a spus cântăreaţa emoţionată pe scenă, primind trofeul din partea Kalush Orchestra.

Loreen a obţinut un total de 583 de puncte după ce voturile publicului şi ale juriului au fost combinate, fiind urmată de finlandezul Kaarija, care a obţinut 526 de puncte pentru melodia Cha Cha Cha. Pe locul trei s-a clasat cântăreaţa Noa Kirtel, reprezentând Israelul, cu melodia Unicorn, fiind urmată de Marco Mengoni, din Italia, care a interpretat cântecul Due vite.

 

Ucraina, câştigătoarea ediţiei de anul trecut, s-a clasat pe locul al şaselea, cu piesa Heart of Steel, interpretată de artistul Tvorchi.

A 67-a ediţie a concursului muzical european a avut loc la Liverpool, oraş care a găzduit concursul în locul Ucrainei.

Israelul a primit din partea publicului 185 de puncte.

Norvegia a primit din partea publicului 216 puncte. Finlanda – 376 de puncte. Ucraina a primit de la public 189 de puncte. Italia – 174.

Moldova a primit 76 de puncte.

Publicul  a acordat Marii Britanii 9 puncte.

Cele 12 puncte din partea Australiei au fost destinate Belgiei.
Danemarca acordă un punct Marii Britanii şi 12 Suediei.
Cele 12 puncte ale Spaniei au revenit suedezei Loreen.
Israelul a acordat 12 puncte Suediei.
Suedia a acordat 4 puncte Marii Britanii şi 12 Finlandei.

Ucraina a acordat cele 12 puncte Suediei.

Marea Britanie a acordat 12 puncte Suediei.

Juriul din România a acordat 12 puncte Italiei.

Un tribut a fost adus oraşului Liverpool care a dat lumii cea mai bună muzică, două echipe de fotbal şi jocul cuvintelor încrucişate. Italianul Mahmood a cântat o versiune a „Imagine” de John Lennon. Fosta câştigătoare a Israelului, Netta, a cântat „You Spin Me Round (Like A Record)”. Melodia „Whole Again” a fost cântată de islandezul Daði Freyrsings, spre bucuria spectatorilor. Suedeza Cornelia Jakobs, care a ajuns pe locul patru cu piesa „Hold Me Closer”, la Torino anul trecut, a reinterpretat hitul „I Turn To You”, lansat de Melanie C în 1999. Duncan Laurence din Regatul Ţărilor de Jos, care a câştigat Eurovision în 2019 cu „Arcade”, a cântat „You’ll Never Walk Alone”.

Sam Ryder, care s-a clasat anul trecut pe locul doi în concurs cu „Space Man”, cea mai bună prezenţă a Marii Britanii la Eurovision după mulţi ani, a cântat la Liverpool „Mountain”, acompaniat la tobe de legendarul Roger Taylor de la formaţia Queen.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here